Sari direct la conținut

VIDEO Bătaie în plină stradă între două grupuri rivale din Craiova

HotNews.ro
Bataie in strada la Craiova, Foto: Captura YouTube
Bataie in strada la Craiova, Foto: Captura YouTube

14 persoane s-au bătut, sâmbătă după-amiază, pe o stradă din Craiova, în ceea ce pare a fi o reglare de conturi între două grupuri rivale, relatează Mediafax. Bătăuşii au folosit bate şi cuţite. Membrii grupărilor rivale au spart geamurile a patru maşini şi s-au rănit reciproc.

Scandalul a pornit după ce cinci dintre membrii unuia dintre grupuri au fost puşi sub control judiciar, în urmă cu două săptămâni, după ce au fost implicaţi într-un alt conflict în trafic. I-au acuzat pe rivali că i-au dat pe mâna poliţiei, aşa că acum i-au aşteptat pentru a se răzbuna. În urma incidentelor, unul dintre bătăuşi s-a ales cu tăieturi pe corp şi a fost transportat la spital.

Zeci de poliţişti şi jandarmi au intervenit pentru a aplana conflictul din mijlocul drumului. O parte dintre scandalagii au fost prinşi şi duşi la Poliţie pentru audieri. Alţii sunt căutaţi, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dolj.

Ce a transmis Poliția:

„În cursul acestei zile, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în cartierul Craioviţa Nouă, a avut loc o altercaţie între mai multe persoane. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat o parte din persoanele implicate în altercaţie, acestea fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri. În timpul altercaţiei au fost folosite obiecte contodente, fiind totodată provocate avarii unui număr de patru autoturisme”, a anunţat biroul de presă al IPJ Dolj, citat de Agerpres.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în scandal.

Incidentul anterior:

La data de 2 iunie a.c, 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani, toţi din Craiova, au oprit în trafic, tot pe Bd.Tineretului, un autoturism în care se aflau alţi 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani, tot din Craiova, pe care i-ar fi lovit, provocând distrugeri autoturismului în care se aflau persoanele vătămate. Potrivit IPJ Dolj, anchetatorii au efectuat 4 percheziţii domiciliare, la locuinţele persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor respective, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor obiectele contondente pe care le-au folosit la comiterea faptelor.

Poliţiştii i-au reţinut pe cei 5 bărbaţi, pe 5 iunie, pentru comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe, distrugere şi ameninţare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro