Sari direct la conținut

FOTO Calea ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, noi imagini cu proiectul care se apropie de finalizare

HotNews.ro
Viaduct CF Terminal T1, Foto: CFR Infrastructura
Viaduct CF Terminal T1, Foto: CFR Infrastructura

Proiectul legăturii feroviare între Gara de Nord și aeroportul Otopeni înaintează și acest lucru se poate vedea de la o săptămână la alta. Trenurile ar trebui să circule de la final de august, iar acum se lucrează la unele podețe, se montează restul șinelor de cale ferată și se lucrează la pasaje. În curând vor începe și lucrările pentru porțiunea de viaduct care va supratraversa DN 1, iar la gara de la aeroport s-au montat șinele și s-au făcut probe de funcționare cu scările rulante. Reamintim că în 2016 au început discuțiile despre o lucrare ce în țările serioase ar fi fost realizată mult mai rapid.

Foto CFR Infrastructură

Lucrările la calea ferată, care va asigura legătura directă între Gara de Nord și Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, sunt incluse în două mari proiecte feroviare, și anume Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoia – Baloteşti (finanțare de la Bugetul de Stat) și Racord C.F. (din zona Odăile) la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București (finanțare din fonduri europene).

1. Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia – Baloteşti (7,9 km)

Lucrările pentru dublarea liniei de cale ferată între Mogoșoaia și Balotești reprezintă prima etapă a conexiunii feroviare directe cu Aeroportul, din zona Odăile, fiind totodată și prima lucrare de construire a unei linii feroviare, după 1989, cu finanțare integrală de la Bugetul de Stat.

Traseul modernizat, în lungime de aproximativ 8 km, cuprinde lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreaga distanță, prin consolidarea şi lărgirea terasamentului, montarea suprastructurii liniei pentru realizarea căii ferate duble pe cei aproximativ 8 km, lucrări de reparaţii şi consolidare a 4 podeţe, 3 pasaje inferioare şi o trecere la nivel, construirea noului Punctul de Oprire Aeroport (PO Aeroport), montarea instalaţiilor de semnalizare, telecomunicatii feroviare și instalaţii de energoalimentare pentru PO Aeroport, o construcție nouă pe două niveluri, prevăzută cu peroane în lungime de 150 m și 3 m lățime, scări fixe, scări rulante, lift pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv o parcare auto de 240 mp.

Foto CFR Infrastructură

Pe intervalul Mogoșoaia – Odăile

SC WIEBE a finalizat lucrările de infrastructură (100%), inclusiv lucrările de buraj mecanizat și de montare a aparatelor de cale, care asigură racordul cu noul traseu spre Aeroport, în zona km 13+970 – km 16+000.

SC PORR a finalizat în proporție de 95% lucrările la cele două podețe de la km 14+411, respectiv km 14+416

Pe intervalul Odăile – Balotești

Constructorul SC WIEBE continuă lucrările de suprastructură și infrastructură, iar din zona Odăile, unde stadiul de execuție pe partea de infrastructură este de 70%, a început montarea liniei de cale ferată și a traverselor.

Foto CFR Infrastructură

SC PORR a finalizat în proporție de 95% lucrările la podețul de la km 17+600 și la pasajul inferior de la km 18+600, în prezent se lucrează la pasajul inferior de la km 19+770, podețul de la km 21+359 și la PO Aeroport, unde a fost finalizat zidul de sprijin pentru zona de parcare și fundația clădirii, în desfășurare fiind etapa de betonare a pereților de la parterul clădirii.

– Valoare contract: 50,5 milioane lei

– Sursă de finanţare: Bugetul de Stat

– Contractant: SC PORR CONSTRUCT SRL

– Ordin de începere lucrări: mai 2019

– Durata de implementare: 17 luni (2 luni proiectare, 15 luni execuție)

– Constructori pe categorii de lucrări

– SC PORR CONSTRUCT SRL (lucrări de artă/construcții civile – PO Aeroport)

– SC WIEBE (infrastructură/suprastructură)

– ISSAF (semnalizare și telecomunicații)

2 Racord c.f. la Terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă București

Lucrările pentru construirea liniei de cale ferată se desfășoară pe intervalul Halta Odăile – DN1 și DN1 – Terminalul Sosiri Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Foto CFR Infrastructură

Frontul de lucru este asigurat din zona fostei Halte Odăile, unde a fost montat schimbătorul de cale pentru racordul liniei la noul traseu spre Aeroport. Lucrările continuă la suprastructura căii ferate pe zona de racordare, în lungime de aproximativ 600 m și pe zona de consolidare (900 metri), de unde traseul liniei intră pe noul viaduct, construit până la pila P24, aproape de DN1.

Foto CFR Infrastructură

După finalizarea lucrărilor la pila P24 vor începe și lucrările pentru porțiunea de viaduct care va supratraversa DN 1.

Între DN 1 și Terminalul Sosiri, constructorul a montat linia de cale ferată și traversele, până la noua stație de călători, în dreptul peroanelor, la capătul cărora au fost montate și s-au făcut probe de funcționare la cele două scări rulante. În ceea ce privește cupola stației de călători, aceasta va fi vitrată pe toată lungimea structurii, din sticlă acrilică transparentă.

Proiectul prevede construirea unei căi ferate duble pe o lungime de 2,95 km, cu 3 podete, un viaduct de 1,52 km lungime (cu 37 de pile și o culee) care supratraversează DN1 şi Stația CF de la Terminalul T1, stadiul fizic de execuție al lucrărilor fiind de 75%.

– Valoare contract: 398,1 milioane lei

– Sursă de finanţare: fonduri europene nerambursabile

– Contractant: SC ARCADA COMPANY

– Ordin de începere lucrări: iunie 2019

– Durata de implementare: 14 luni (2 luni proiectare, 12 luni execuție)

– Constructori pe categorii de lucrări:

– SC ARCADA (construcții civile/viaduct)

– SC WIEBE (suprastructură CF)

– ALSTOM (instalații semnalizare și telecomunicații)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro