Sari direct la conținut

PSD, în alertă: DNA a cerut documente legate de achiziții / Romașcanu: E voba de campania pentru prezidențiale. Au cerut și altor partide

HotNews.ro
CEx PSD - Ciolacu si Dancila, Foto: Hotnews
CEx PSD - Ciolacu si Dancila, Foto: Hotnews

​​DNA a cerut PSD documente legate de achizițiile din vremea campaniei prezidențiale de anul trecut, a confirmat purtătorul de cuvânt al partidului Lucian Romașcanu. Precizările sale vin după ce în spațiul public au apărut informații despre discuțiile pe această temă în cadul unei întâlniri infomale a partidului.

Potrivit unor surse citate de Antena 3, Marcel Ciolacu le-ar fi spus colegilor că el crede că Viorica Dăncilă va fi săltată de către DNA.

Romașcanu nu a confirmat această informație, susținând doar că a fost vorba de o întâlnire privată și nu poate spune ce s-a discutat.

„Au fost cerute documente de către DNA. Înțeleg că e vorba de documente legate de achizițiile din vremea campaniei prezidențiale”, a spus el la Digi 24, adăugând că astfel de documente au fost cerute și altor partide.

Romașcanu a precizat că „toate datoriile legale si legitime au fost achitate”, iar, dacă mai există neînțelegeri, acestea se vor rezolva în instanță.

Cu toate acestea, surse PSD, citate de Europa Liberă, susțin că documentele cerute au fost pentru perioada 2017-2019, epoca în care Liviu Dragnea a condus PSD. Documentele solicitate de DNA au fost trimise în această săptămână, în ziua de marți, către procurori. Adresa pe numele PSD venise în urmă cu o săptămâna. Din informațiile obținute de Europa Liberă, controlul procurorilor DNA asupra finanțelor PSD a început în martie, când o solicitare a fost făcută către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). (vezi aici explicațiile complete)

Documente despre campania pentru europarlamentare au fost solicitate și PNL, potrivit aceleiași surse.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro