Sari direct la conținut

VIDEO Incendiu puternic în București, ard două hale. Pompierii intervin / A fost emisă atenționare Ro-Alert

HotNews.ro
Incendiu puternic in Capitala, Foto: Captura Facebook
Incendiu puternic in Capitala, Foto: Captura Facebook

Pompierii din București intervin, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu violent cu degajări mari de fum care a izbucnit la două hale de pe bulevardul Metalurgiei (sudul Capitalei).

Potrivit reprezentanților ISU București, citați de Mediafax, incendiul a cuprins două hale de pe bulevardul Metalurgiei.

Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum și cu flacără violentă, pe o suprafață de peste 1000 de metri pătrați.

Conform ISU, în interiorul celor două hale sunt depozitate, paletizat, alimente în ambalaje de plastic.

UPDATE 19.30 A fost emisă și o atenționare prin sistemul Ro-Alert, prin care bucureștenii sunt sfătuiți să evite zona.

„Incendiu major produs pe Bd. Metalurgiei, degajări masive de fum. Ocoliți zona. Eliberați căile de acces pentru a facilita trecerea structurilor de intervenție”, se arată în mesajul transmis prin sistemul Ro-Alert.

La fața locului au fost mobilitate 24 de autospeciale de stingere, trei autoscări, echipaje de descarcerare și trei ambulante SMURD, au mai anunțat reprezentanții ISU București.

Intervenția este în desfășurare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro