Sari direct la conținut

Renault avertizează ca va avea pierderi 3,7 miliarde euro din cauza crizei de la Nissan – care închide uzina din Spania

HotNews.ro
Uzina Nissan din Sunderland, Foto: Nissan
Uzina Nissan din Sunderland, Foto: Nissan

​Constructorul auto francez Renault a anunţat joi că pierderile înregistrate de partenerul său japonez Nissan îi vor afecta semnificativ propriile sale rezultate financiare pe primul trimestru, o nouă dovadă a dificultăţilor cu care se confruntă alianţa dintre cei doi producători auto, transmite Reuters, citată de Agerpres.

De asemenea, autorităţile spaniole au anunţat că Nissan ar urma să închidă uzina de la Barcelona, ceea ce ar însemna că peste 3.000 de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă. Iar costul închiderii fabricii ar fi de peste 1 miliard de euro, mai scrie Reuters.

Nissan, companie la care Renault controlează 43% din acţiuni, a raportat joi că în exerciţiul fiscal care s-a încheiat la data de 31 martie 2020 a înregistrat o pierdere netă de 671,22 miliarde yeni (5,66 miliarde euro).

În replică, Renault a precizat că participaţia sa la Nissan va avea o contribuţie negativă în valoare de 3,753 miliarde euro la rezultatele înregistrate de grupul Renault pe primele trei luni ale acestui an. Comparativ, pe întregul an 2019 Renault a înregistrat pierderi de 141 milioane de euro, acestea fiind de altfel primele pierderi înregistrate de proprietarul Dacia în ultimul deceniu.

Renault şi Nissan au dezvăluit recent planuri pentru restructurarea alianţei lor, care include şi Mitsubishi, în încercarea de a reduce costurile. Fiecare membru al alianţei va fi lider în anumite regiuni. Astfel, Nissan va fi lider în unele regiuni, cum ar fi China, America de Nord şi Japonia, în timp ce Renault va servi de referinţă în Europa, Rusia, America de Sud şi Africa de Nord, iar Mitsubishi în sud-estul Asiei. De asemenea, Nissan se va concentra pe conducerea autonomă, Renault pe caroseria vehiculelor electrice şi sistemele de propulsie electrice, în timp ce Mitsubishi va lucra la vehiculele plug-in hibride.

Potrivit surselor citate de Reuters, Renault ar urma să îşi prezinte vineri propriul plan de restructurare, care vizează realizarea unor economii în valoare de două miliarde de euro pe parcursul a trei ani.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.), are 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro