WSJ: Renault și Nissan pregătesc reduceri de costuri de miliarde
Alianța Renault – Nissan urmează să dezvăluie, în această săptămână, un plan de reducere a costurilor cu miliarde de dolari iar Nissan încearcă să își reducă capacitatea de producție cu încă un milion de vehicule, potrivit unor surse familiarizate cu planurile, citate de Wall Street Journal.
Mișcările vin să anuleze strategia de creștere impusă de Carlos Ghosn, fostul lider al ambelor companii. Companiile intenționau să vândă în jur de 14 milioane de mașini până în 2022, o țintă stabilită de Ghosn, care a avut în vedere formarea unui gigant mondial, cu o prezență majoră pe fiecare piață. Acum, ținta se apropie de 10 milioane. Chiar înainte de pandemie, creșterea cererii nu s-a concretizat, lăsând fabricile subutilizate. Ghosn a negat acuzațiile Renault și Nissan, care il acuză de situația actuală, citează Mediafax.
O purtătoare de cuvânt a lui Ghosn a declarat că directorii Renault și Nissan i-au sprijinit planurile de creștere. „El nu poate fi făcut responsabil pentru starea companiilor, pe care nu le mai condue de 18 luni”, a spus ea. Într-o serie de anunțuri, miercuri, joi și vineri, Renault și Nissan urmează să își stabilească reducerile planificate și să descrie planurile pentru o cooperare mai strânsă.
Renault deține 43,4% din Nissan. Nissan intenționează să realizeze economii de cost suplimentare de 3 miliarde de dolari, peste reducerile de 3 miliarde de dolari anunțate în iulie 2019, care au fost realizate în mare măsură. De la anunțul din iulie 2019, Nissan a eliminat aproape 15.000 de locuri de muncă, iar reduceri suplimentare de locuri de muncă sunt planificate împreună cu reduceri bugetare în fiecare departament, de la inginerie la planificarea evenimentelor.
Noul plan solicită, de asemenea, reducerea capacității cu încă un milion de unități, în plus față de reducerile anunțate anul trecut, aducând capacitatea de producție anuală a Nissan la aproximativ 5,5 milioane de vehicule, au spus sursele citate. La rândul său, Renault a spus că își propune să reducă costurile cu cel puțin 2 miliarde de euro, sau 20%, în următorii trei ani. Producătorul auto francez vrea să închidă unele fabrici, un subiect deosebit de sensibil acum, deoarece compania angajează un împrumut de la statul francez în valoare de 5 miliarde de euro.
Ministerul economiei din Franța a solicitat Renault să mențină activitățile avansate din punct de vedere tehnologic în Franța și să dezvolte baterii electrice în Europa. Fabricile mici din Bretania și Choisy-le-Roi, de lângă Paris, vor fi probabil închise, în timp ce fabrica din Dieppe, care produce brandul Alpine, ar putea fi, de asemenea, închisă, potrivit surselor familiarizate cu planurile Renault.
Următoarea generație Alpine va fi probabil electrică și va fi construită în altă parte. Între timp, uzina etalon din Flins, de lângă Paris, ar putea înceta să producă vehicule în următorii ani. Unitatea produce mașina Zoe electrică, dar această producție va fi probabil mutată într-o altă fabrică Renault la următoarea generație a vehiculului. O expansiune planificată în Maroc va fi probabil oprită, potrivit Mediafax care citează WSJ.
„Renault are dificultăți financiare serioase”, a declarat vineri ministrul economiei francez, Bruno Le Maire. „Este nevoie urgentă de acțiuni la Renault.” Renault și-a anunțat deja planurile de a-și închide principala unitate din China.