Cuplul Firea-Pandele, promovat într-un „interviu de colecție” de Crăciun la Realitatea Plus, promite că va face dezvăluiri despre scandalul azilelor groazei după alegeri
Gabriela Firea și Florentin Pandele au fost protaganiștii unui „interviu de colecție” la Realitatea Plus, așa cum l-a prezentat realizatoarea Anca Alexandrescu. Primarul din Voluntari a promis că va face dezvăluiri despre cei care au „regizat și coordonat” scandalul azilelor groazei din vară, când soția sa a fost nevoită să își dea demisia din funcția de ministru al Familiei, în urma presiunii publice.
Realitatea Plus pare că deja a dat startul unei campanii electorale printr-un interviu difuzat în Ajunul Crăciunului, avându-i protoganiști pe Gabriela Firea, senatoare PSD, și soțul acesteia, Floretin Pandele, edilulul orașului Volunari, tot membru al formațiunii conduse de Marcel Ciolacu. Interviul vine după cel realizat acasă la Nicușor Dan, primarul Capitalei.
Realizatoarea Anca Alexandrescu și-a început intervenția din „interviul de colecție” spunând că urmează un an electoral important, cu patru rânduri de alegeri, iar dorința ei este ca oamenii politici să fie cunoscuți și prin prisma calităților lor umane.
Anca Alexandrescu a spus a încercat „să fie obiectivă” și că și-a schimbat părerea despre Florentin Pandele după ce s-a mutat în Voluntari, orașul pe care îl păstorește de peste 20 de ani soțul șefei PSD București.
Interviul a fost făcut chiar în casa cuplului Firea-Pandele din Voluntari și au fost prezenți și copiii celor doi politicieni, într-o încăpere cu un pian pe care erau icoane.
Anca Alexandrescu a subliniat că este un interviu despre „copii, familie și lucruri bune”, iar la un moment dat familia Firea-Pandele a împodobit un brad.
„Albinuța” și „Domnul candidat”
Pe parcursul discuției Florentin Pandele a spus că porecla Gabrielei Firea este „Albinuța”, iar edilul din Voluntari este poreclit „Domnul candidat”, potrivit senatoarei PSD, care a susținut că duc o viață normală, însă partenerul ei de viață nu a fost de acord cu această afirmație, declarându-se deranjat de ceea ce scrie o parte din presă.
Pandele a spus cei doi copii au fost afectați de scandalul din vară în contextul dezvăluirilor despre azilele groazei din Voluntari, edilul subliniind că „totul a fost o mare făcătură, o gogoașă care trebuia să apară”.
„N-am iertat și nu pot să uit. Și nici n-am iertat”, a spus Pandele. „Dar nu vă veți răzbuna”, a intervenit Alexandrescu. „Ca un creștin trebuie să îți iubești aproapele ca pe tine însuți”, a continuat edilul din Voluntari. Apoi, și Gabriela Firea subliniază: „Nu se va răzbuna! Niciodată nu s-a răzbunat”.
„Dacă voi avea vreodată ocazia, știind pe cei care au regizat și au coordonat această poveste, o știu cu lux de amănute…”, a continuat Pandele, însă a fost întrerupt de Firea: „Pentru că numai al meu este răzbunat, spune Domnul”, făcând referire la un verset din Biblie. Soțul a promis că va face dezvăluiri după alegeri.
Pandele a precizat că prietenii nu au fost alături de cuplul Firea-Pandele în vară.
„Gigi Becali a fost unul dintre puținii care au ieșit și ne-au luat apărarea”, a spus edilul din Voluntari.
„Mulți s-au retras în carapace”, a precizat imediat Firea.
Pandele s-a plâns că familia sa a fost „tocată” timp de cinci luni de zile.
La începutul lunii noiembrie, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că „este posibil” ca Gabriela Firea să candideze la Primăria Capitalei, afirmând, din nou, că în acel moment nu exista o decizie a partidului privind un alt candidat şi că este prematură o discuţie.
Scandalul azilele groazei
Reamintim că în luna iulie Gabriela Firea s-a autosuspendat din toate funcțiile din partid și a demisionat din funcția de ministru al Familiei în urma scandalului „azilelor groazei”.
În urma presiunii publice din cauza implicării unui angajat al său în scandalul azilelor groazei din Voluntari, Firea și-a anunțat demisia printr-un lung mesaj postat pe Facebook, în care spunea că este „complet nevinovată”, continuând să susțină că este victimă și că a existat un „război total pentru demolarea” sa „și mai puțin pentru aflarea adevărului”: „A existat un singur interes: să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop”.
Demisia acesteia a venit după zece zile de la perchezițiile făcute de anchetatori la azilele groazei din Voluntari și Afumați și în urma numeroaselor dezvăluiri privind legăturile Gabrielei Firea cu Ștefan Godei, patronul a două dintre căminele de bătrâni.
Ștefan Godei, unul dintre patronii azilelor groazei, a fost ales de Gabriela Firea, în octombrie 2018, să meargă cu ea într-o delegație de 6 zile la Madrid, în calitate de șofer, alături de Ligia Enache, pe atunci consiliera primarului și alți angajați ai Primăriei, a dezvăluit în luna noiembrie o investigație realizată de Centrul de Investigatii Media și Buletin de București.
Godei nu a mai mers în delegație din motive medicale, potrivit sursei citate, însă intenția rămâne.
La începutul lunii noiembrie, liderii PSD au luat act, în ședința Consiliului Național Politic, că autosuspendarea Gabrielei Firea din toate funcțiile deținute în partid a expirat.
Cu alte cuvinte, Firea a fost reabilitată politic în interiorul partidului și își reia funcția de președinte al PSD București și membru în forul de conducere al partidului ca prim-vicepreședinte.
Imediat ce și-a reluat funcțiiile în formațiunea condusă de Marcel Ciolacu, Gabriela Firea a declarat luni că va acționa în justiție postul de televiziune România TV, unde în trecut era invitată des, acuzând un „linșaj mediatic” și că este trasă într-un „nou scandal” în contextul unor nereguli găsite în dosarele persoanelor cu handicap din județul Ilfov.
Pandele: „Stiți cât am de plătit la România TV? Întrebați-l pe Sebi Ghiță cât am de plătit”
În luna iulie, primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, a avut o ieșire nervoasă în timpul unui interviu acordat, din biroul său, postului România TV.
Soțul Gabrielei Firea a acuzat PSD că nu i-a luat apărarea fostului ministru al Familiei în scandalul azilelor groazei, ba chiar că social-democrații ar fi urmărit să pună capăt carierei politice celei care a ocupat și fotoliul de primar al Bucureștiului.
Atunci, Pandele a stat în direct la România TV mai bine de patru ore și a declarat că are „de plătit” pentru aparițiile la televiziunea fondată de fugarul Sebastian Ghiță.
După ce Victor Ciutacu i-a atras atenția, Pandele a revenit și a susținut că a făcut „o glumă”. În toată perioada scandalului privind azilele groazei, Pandele a avut constant tribună la România TV.