O investiție de 12 miliarde dolari a unei companii taiwaneze de tehnologie este prezentată de SUA ca o mare victorie în conflictul comercial cu China
TSMC, cel mai mare producător mondial de procesoare, va investi 12 miliarde dolari pentru o fabrică în Arizona, iar anunțul este considerat de administrația Trump ca fiind o mare victorie, fiindcă va scădea dependența comercială a SUA de China. Anunțul a fost salutat și de secretarul de stat Mike Pompeo. Pe de altă parte, americanii au încercat să determine TSMC să nu mai vândă procesoare către Huawei și alte companii chineze, dar nu au reușit.
TSMC este cel mai mare producător mondial de procesoare, iar anunțul privind investiția uriașă este un plus de imagine pentru Trump care de ani buni promite că va încerca să mute în SUA producția de elemente esențiale tech.
Fabrica Taiwan Semiconductor Manufacturing va avea 1.600 de angajați și va produce 20.000 de microplăcuțe pe lună, pe tehnologia de 5 nanometri.
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a spus că investiția va crește independența economică a SUA și a explicat faptul că procesoarele vor fi folosite în diverse lucruri, de la terminale cu inteligență artificială, până la avioane F-35.
”Anunțul TSMC vine într-un moment critic, unul în care China este în competiție pentru a domina tehnologiile de vârf și a controla industriile critice”, spune Pompeo.
Interesant este că Washingtonul a încercat să preseze TSMC să nu mai vândă procesoare către Huawei, companie de la care taiwanezii obțin 10% din venituri. Autoritățile taiwaneze nu au acceptat însă, considerând că Taiwanul are un avantaj strategic datorită poziției sale globale. Și Apple este partener important al taiwanezilor.
Sursa: Financial Times