Moment important pentru Autostrada Sibiu – Pitești: Se semnează contractul pentru un tronson de 30 de kilometri
Al doilea tronson de pe autostrada A1 Sibiu – Pitești care va avea constructor este cel de 30,35 km în continuarea actualei A1 București – Pitești și până la Curtea de Argeș. Este vorba despre secțiunea 5 a autostrăzii, iar contractul de aproape 390 de milioane de euro va fi semnat cu Astaldi, după aproape trei ani cât a durat licitația. Pe A1 Sibiu – Pitești se mai lucrează în prezent pe circa 13 km de la Sibiu la Boița.
Contractul pentru circa 30 de kilometri din autostrada A1 Sibiu – Pitești, mai exact secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș, va fi semnat luni, pe 11 mai, în jurul orei 15.00, după aproape trei ani de când a fost lansată oficial licitația.
Contractul va fi semnat cu constructorul italian Astaldi și va avea ca termen 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție. Valoarea estimativă a contractului la licitație era de circa 390 de milioane de euro, dar suma exactă (care ar putea fi mai mică) va fi anunțată de CNAIR odată cu semnarea contractului.
Directoarea Companiei de Autostrăzi, Mariana Ioniță, anunța la HotNews.ro în urmă cu două săptămâni semnarea contractului de pe Secțiunea 5 și detalia planurile pentru restul tronsoanelor autostrăzii.
Ce declara Mariana Ioniță:
- Lansarea proiectelor de pe Sibiu – Pitești ne-a făcut să declarăm anul 2020 anul Sibiu – Pitești. Avem secțiunea 1 (n.r. Sibiu – Boița, 13 km) care este în lucru și antreprenorul austriac s-a organizat impecabil, o mobilizare excelentă.
- Pe Secțiunea 5 (n.r. Pitești – Curtea de Argeș, 30,35 km), pe data de 11 mai se va semna contractul cu antreprenorul declarat câștigător (n.r. Astaldi). Am fost în procedură de contestații, acum suntem în perioada în care antreprenorul își pregătește documentația pentru semnarea contractului. Pe data de 11 se va semna.
- Secțiunea 4 Curtea de Argeș – Tigveni (9,9km): De când am venit am constatat că sunt foarte multe licitații în defășurare, unele de mai bine de jumătate de an, dacă nu și de un an. Cu contestații, cu probleme, cu clarificări la care echipele încercau să facă răspunsuri. Am discutat și cu colegii de la ANAP și am identificat posibilitatea de mărire a numărului de persoane din comisiile de licitație.
- Am mers pe principiul că în comisiile de licitație trebuie să avem cei mai buni profesioniști, aici avem unul dintre cei mai buni profesioniști ai Companiei, domnul Gabi Budescu este președintele Comisiei, directorul Direcției Tehnice.
- Am certitudinea că în prima parte a lunii mai va fi închisă procedura. Mă rog la Dumnezeu să nu mai avem contestații. Sunt foarte mulți antreprenori, este dreptul lor să facă contestații, dar să nu facem doar de dragul contestațiilor, doar așa să moară și capra vecinului. Sperăm că nu vor face contestații nefondate, contestația fondată e ok. Avem posibilitatea ca luna mai să fie luna semnării celor două contracte și să declarăm că se începe treaba, proiectarea pe S4 și S5, astfel încât să avem șantierele deschise.
[Secțiunile 2 și 3, cele mai grele, loturi cu multe tuneluri și unde mereu a fost o dezbatere aprigă: planurile existente sunt insuficiente, lipsesc forajele geotehnice – spun specialiștii europeni, în timp ce CNAIR în trecut dorea mereu să scoată la licitație în baza acelor planuri vechi, criticate (detalii aici). ]
- Noi am ținut o legătură continuă cu JASPERS. Am reușit să închidem evaluarea pe lotul 3. Acum pe Secțiunea 3 (n.r. Tigveni – Cornetu, 37,4 km) se lucrează la documentația de atribuire în așa fel încât în luna iulie să o trimitem la validare la ANAP (n.r. Achiziția penmtru Achiziții Publice). Deci acolo am închis discuțiile cu JASPERS. Este în regulă, dăm drumul la procedura de achiziție publică.
- Întrebare: Au fost făcute studii geotehnice suplimentare? Răspuns: Au fost făcute studii suplimentare cu sprijinul colegilor de la BEI-PASSA, cu asistența lor tehnică. Ne-au sprijinit. S-au validat soluțiile.
- Pe Secțiunea 2 (n.r. Cornetu – Boița, 30,35 km) s-a semnat un contract. Am avut o discuție înainte de Paști cu domnul ministru Boloș, de la Fondurile Europene – a fost o videoconferință cu cei de la BEI-PASSA și dumnealor și-au luat angajamentul că vor finanța niște studii geotehnice suplimentare și că ei vor face contractul cu prestatorul acestui serviciu. S-a semnat respectivul contract, acum este în desfășurare activitatea de analiză geotehnică. Noi sperăm la sfârșitul lunii mai să ne vedem cu soluțiile pe masă.
- Întrebare: Vorbim de foraje făcute doar în zonele unde vor fi tuneluri sau pe tot traseul unde sunt și alte structuri? / Răspuns: O analiză generală, în locurile unde ne-au fost solicitate de către experții Jaspers. Este o analiză generală pentru reconfirmarea traseului ca cea mai bună alternativă. În funcție de rezultatul acestei analize îmi doresc ca în luna decembrie să lansăm procedura de achiziție publică și pe lotul 2.
Licitația pentru Secțiunea 5 din A1 Pitești – Sibu a fost lansată în iulie 2017, iar ofertele au fost depuse câteva luni mai târziu. De atunci și până acum rezultatul procedurii a stat agățat într-o procedură greoaie de evaluat ofertele și o serie de contestații în cascadă depuse de unii ofertanți.
Foto: Secțiunile de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești