Sari direct la conținut

Ce se schimbă după 15 mai? Cine își dă jos masca minciunii? VIDEO

HotNews.ro
Covid 19, Foto: Perspektiva
Covid 19, Foto: Perspektiva

Ticăloșii rămân la fel. La fel și turbații, haidamacii, tablagii, pușlamalele, orgolioșii, vitezomanii, gâzii, autostrăzile, spitalele, politicienii, funcționarii, sinucigașii, oboarele. Ghișeele, birocrația, trenurile jegoase, prețurile exorbitante la mare. Va fi ca după Colectiv. S-a întâmplat ceva după Colectiv? Nu. Mânia a fost cu mult mai prezentă. Și naivii cu mult mai cinici. Și cei mai mulți ne-am refugiat încleștați în spatele unor ideologii, idiosincrazii, găști.

2 luni de recluziune nu au cum să schimbe vreo istorie.

Cei care și-au dobândit prin pile și incompetență pozițiile oriunde ar fi, au scăpat. Tot acolo vor fi. Și nu vor dori să facă vreun bine cuiva. De oameni, de săraci, de bolnavi? Îi doare-n cot. Cocoțați în vârf curând vor scuipa cu sete. Da, în România, da, la Suceava, la Focșani. Vor sta la prăduit. Simbolic, managerul de la Focșani care a fugit cu actele în munți, intră iar sub aripa lui Oprișan, jupânul județului. La fel și managerul de la Spitalul Suceava. Jupânul Flutur îl va mângâia pe creștet. E bine!

2 luni de recluziune nu au cum să schimbe vreo istorie.

Cei care și-au dobândit pensii uriașe +salarii prin șmecherii, au scăpat. Ca să înțelegeți, vom lua simbolic cazul colonelului Nelu cu pensie uriașă+amantă+salariu. A infectat tot Spitalul Gerota. Simbolic, Nelu tot acolo va fi, acasă, cu nevasta care-l adoră, la ADP Sector 4, dece nu? El nu se schimbă. În vârful ierarhiei, nu va schimba nimic. Minciuna? Hai că a mers și așa! “Fetele” care s-au pupat pe obraji cu el de Mărțișor, tot acolo vor pupa. E bine!

2 luni de recluziune nu au cum să schimbe vreo istorie.

Jurnaliștii gâzi se întorc vehemenți la datorie. Supărați că frica i-a paralizat o clipă, se vor întoarce la fabrica de fake news-uri și la viața lor dulce, cinică, plătită din clickbait. Simbolic, directorul de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, Daniel Drăgoi, s-a rugat în genunchi în fața instituției pe care o conducea pe vremea COVID. El regizase pioșenia cu un fotograf fără mamă, fără tată. Dat afară totuși aseară a fost șters de obidă pe tv. E bine!

2 luni de recluziune nu au cum să schimbe vreo istorie.

Agricultura românească n-are cum să-și hrănească poporul. Dacă-n pământ nu-i sămânța pe ogoare, ea n-are cum să nască hrană. Dacă nu există de ani de zile irigații, nu-s astăzi magii care să aducă ploaia. Vom aduce portocale și ghimbir tot din lumea mare. E bine! 2 luni de recluziune nu au cum să schimbe vreo istorie. Bancherii își vor lua comisioanele și vor fi cu mult mai atenți la om și afacerea lui, ambii în derivă. Corporatiștii, firmele de utilități, de telefonie, etc. nu vor inventa roata nici ei, iar miliardarii, milionarii nu-s mai naivi, ci feroci. Generozitatea pe vremea covidului se stinge treptat. Egoismul este bun. E bine!

2 luni de recluziune nu au cum să schimbe vreo istorie.

Țăndăreiul, Ferentariul și alte sărăcii tot acolo vor rămâne. Nu-i mută nimeni nici mai spre București, nici mai spre New York. Mai mult, granițele sunt închise pe termen nelimitat și cei care migrau spre “bogăție” vor împărtăși sărăcia noastră. Ne vom devora între noi. Pământul făgăduinței este România. E bine!

De acum încolo vom purta mască permanent.

Ca să se schimbe ceva ar trebui mulți dintre noi să ne dăm demisia, să ieșim din jocurile mincinoase în care eram dinainte de COVID. Cu masca pe meclă, cine, în timpul ăsta, cu adevărat, s-a gândit la minciuna în care trăiește? Cine sub mască, da, recunoaște adevărul? Cine renunță la ipocrizie, minciună, egoism, lăcomie? Tu?

Urmărește YOUTUBE Perspektiva. Jurnal

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro