Modificarea Codului administrativ – pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor
Deputaţii se reunesc miercuri în şedinţă de plen, printre proiectele de pe ordinea de zi fiind cel privind Codul administrativ, respins de comisiile de specialitate, scrie Agerpres.
Comisiile juridică, pentru buget, pentru administraţie şi pentru muncă de la Camera Deputaţilor au dat marţi raport comun de respingere proiectului de lege privind Codul administrativ, în care era prevăzută şi obligativitatea oficializării limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală, în anumite situaţii.
Proiectul de lege are ca obiect reglementarea cadrului general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul personalului din cadrul acestora şi răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi regulile specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale.
Potrivit deputaţilor din cele patru comisii, „nu se justifică adoptarea unei astfel de iniţiative legislative cu atât mai mult cu cât expunerea de motive nu conţine o fundamentare a soluţiilor legislative preconizate, iniţiatorii motivându-şi demersul pe posibila declarare a neconstituţionalităţii Codului administrativ în vigoare de către Curtea Constituţională”.
Proiectul, iniţiat de 30 de parlamentari UDMR, a fost adoptat tacit de Senat. Preşedintele Klaus Iohannis a criticat proiectul, susţinând că acesta este neconstituţional. El a afirmat că nu va tolera apariţia unei astfel de legi.
Pe ordinea de zi a plenului de miercuri se mai află proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 32/2020 privind modificarea şi completarea OUG nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie social.
De asemenea, deputaţii urmează să se pronunţe privind proiectul de lege pentru plafonarea temporară a preţului medicamentelor şi a alimentelor de strictă necesitate; proiectul de lege pentru completarea art. 9 din Legea apelor; propunerea legislativă pentru modificarea lit. h), alin. (1), art. 456 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal; proiectul de lege pentru modificarea art. 21 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Plenul Camerei Deputaţilor va discuta şi propunerea legislativă referitoare la completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului.