Sari direct la conținut

VIDEO Sâmbătă va fi deschis traficul pe Drumul Expres 12, tronsonul de la Slatina la Colonești / Cum arăta cea mai sensibilă zonă cu doar o zi în urmă

HotNews.ro
Drumul Expres DEx12 Craiova - Pitesti, Lotul 3, Foto: Captura YouTube
Drumul Expres DEx12 Craiova - Pitesti, Lotul 3, Foto: Captura YouTube

Circulația pe Tronsonul 3 al Drumului Expres DEx12 Craiova – Pitești va fi deschisă sâmbătă, la prânz. Cei circa circa 32 de kilometri de drum expres dintre Slatina și Colonești (granița cu județul Argeș) au fost construiți de compania românească UMB și vor fi dați în trafic cu puțin timp înainte de termenul contractual, dar cu o descărcare provizorie amenajată la capătul dinspre Pitești.

Tronsonul 3 măsoară circa 31,7 km și avea ca termen oficial de finalizare luna ianuarie 2024. Noua bucată de drum expres vine în continuarea Tronsonului 2 (40km) construit tot de UMB și deschis anul trecut.

Cea mai sensibilă zonă: un pasaj la Jitaru / Lucrări până în ultimul moment

Asociația Pro Infrastructura amintește că unul din motivele pentru care deschiderea traficului pe Tronsonul 3 din DEx 12 s-a făcut atât de târziu în 2023, deși previziunile arătau că o inaugurare ar fi fost posibilă chiar din toamnă, este că CNAIR „a tergiversat nepermis de mult o banalitate birocratică la Jitaru”.

  • „… problema Jitaru a tot fost ignorată și de CNAIR și de UMB și abia în decembrie toată lumea a intrat în panică. Muncitorii UMB au mai făcut un hei-rup exemplar, zi și noapte, reușind la limită să evite un final rușinos. Sperăm doar ca zona Jitaru, făcută pe repede-nainte cu vreme potrivnică, să țină și să nu aibă nevoie de reparații majore în viitor.
  • Una peste alta, felicitări UMB pentru respectarea contractului și blazonului, in-extremis. Și culmea, felicitări și oficialilor CNAIR că au fost până la urmă capabili să facă o descărcare provizorie la Colonești, chiar dacă una chinuită și potențial periculoasă mai ales în cazul vehiculelor grele. Nu am prezis la început de an că vor fi în stare, bravo!”, scrie Pro Infrastructura.

Imagini din zona Jitaru, cu două zile înainte de inaugurare:

VIDEO – Cum arăta Tronsonul 3 din Drumul expres DEx12 Craiova – Pitești – filmare de la Slatina la Colonești, cu 10 zile înainte de inaugurare:

Drumul Expres Craiova – Pitești, Tronsonul 3 – Slatina (Valea Mare) – Colonești

Lungime: 31,75 km

Descriere: 2x(2×3,5) m / Acostamente 2×1,5 m / Banda mediana 3,00 m

Constructor: SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade

Valoare: 670 mil lei (estimată la licitație: 999 mil lei)

Stadiu (decembrie 2023): 94%

Finalizare probabilă: decembrie 2023

DEx 12 Craiova – Pitești – 121 de kilometri, cu patru tronsoane decalate între ele

În total, Drumul Expres DEx12 Craiova – Pitești va avea 121 de kilometri lungime, împărțit în patru tronsoane. În prezent, doar pe o treime se poate circula, restul fiind în diferite stadii de realizare.

În vara lui 2022 au fost dat̗i în trafic primii 40 km de drum expres în România aferent̗i Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Pites̗ti.

Tronsonul a fost construit de o asociere condusă de constructorul român UMB, același care acum lucrează și pe Tronsonul 3, dar și pe Tronsonul 4 până la intersecția cu A1 în apropiere de Pitești (lotul 4 are termen de finalizare 2024).

Pe Tronsonul 1 (17,7 km) contractul de 358 mil lei cu italienii de la Tirrena Scavi a fost reziliat în decembrie 2022 la stadiul de circa 59% din cauza slabei mobilizări în șantier.

Pentru acest tronson CNAIR a contractat finalizarea tronsonului pe 440 de milioane de lei cu Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S (lider) – STRADE BAUUNTERNEHMUNG SRL – VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL. Asocierea și-a asumat că va finaliza lucrările în 18 luni.

Abia recent au demarat lucrările, dar și ministrul și șefii de la drumuri speră pentru o finalizare în timp record dacă anunță că în 2024 să fie dat în trafic.

VEZI ȘI:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro