Aproape tot profitul Hidroelectrica va fi dat pe dividende. Cu ce vor fi făcute investițiile cerute de Guvern pentru a relansa economia?
Pe de-o parte, Guvernul cere companiilor profitabile ale statului să facă investiții, pentru a ajuta la relansarea economiei românești după pandemia de coronavirus. Pe de altă parte, aceleași companii ale statului sunt obligate să distribuie sub formă de dividende aproape tot profitul pe 2019, rămânând pentru investiții serioase mai nimic. Așa este cazul Hidroelectrica, acționarii urmând să aprobe în ședința AGA din 26 mai distribuirea a 90% din profitul de 1,38 miliarde lei.
Practic, ar urma să distribuie 1,25 miliarde lei, din care 1 miliard către stat, care are o participație de 80%, și 250 milioane lei către Fondul Proprietatea, care are o participație de 20%. Vezi aici nota Hidroelectrica despre dividende.
Până anul trecut, Guvernul impunea prin memorandum companiilor de stat să dea minim 90% din profit. Pe lângă profit, erau forțate prin decizii AGA să renunțe și la rezerve pentru a le da sub formă de dividende suplimentare. Ultima oară, în decembrie 2019, Hidroelectrica a scos un miliard de lei din rezerve. Acum, chiar și fără memorandum, tot 90% bagă în conturile acționarilor, lăsând investițiile pe plan secundar.
Aici apare, însă, o contradicție. Atât premierul Ludovic Orban, cât și ministrul economiei Virgil Popescu, au vorbit despre nevoia de investiții, mai ales din partea companiilor de stat. „Investiții, investiții, investiții”, accentua, zilele trecute, Ludovic Orban.
Mai mult, ministrul economiei a emis un ordin care prevede că fiecare companie energetică aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de afaceri va fi obligată să adopte până pe 15 iunie 2020 un plan de investiții pe următorii cinci ani. Dacă strategiile de investiții nu sunt realizate sau adoptate, managerii companiilor pot plăti cu funcția.
Este adevărat că acel miliard de lei de la Hidroelectrica se duce la bugetul deja golit din cauza cheltuielilor masive cu șomajul tehnic și alte măsuri legate de coronavirus. Este nevoie mai mare ca oricând de bani la buget. Dar și de investiții este nevoie mai mare ca oricând, ca să ajuți economia. În plus, chiar Guvernul a spus că investițiile sunt esențiale pentru relansarea economiei.
Citește și