VIDEO Nicu Ștefănuță, europarlamentar USR, la întâlnirile HotNews.ro #deladistanță: Unele industrii trebuie relocalizate, nu e protecționism, e strategie
„Lanțurile de aprovizionare strategice trebuie să fie mai aproape de Europa. Nu e posibil ca noi să nu avem paracetamol”, a declarat miercuri Nicu Ștefănuță, europarlamentar USR, în cadrul unui interviu HotNews.ro LIVE #deladistanță, miercuri, 29 aprilie. Acesta a mai spus că este rolul statului, aecsta poate ajuta într-o primă perioadă, astfel încât această relocalizare să prindă rădăcini. În opinia lui Nicu Ștefănuță, produsele strategice includ și produsele alimentare, cele medicamentoase, dar și infrastructura de sănătate
Până acum două luni, cel mai ambițios plan al Uniunii Europene era aplicarea pactului ecologic european care îşi propune reducerea emisiilor de carbon cu 55% până în anul 2030. Așa-numitul „Green Deal”. Însă, pandemia de coronavirus ar putea schimba prioritățile la nivelul Uniunii Europene. Care este viitorul Green Deal după pandemie? Va fi o bătălie politică şi culturală în următoarele luni, așa cum afirmă comisarul european pentru economie? La aceste întrebări, dar și la altele, a răspuns Nicu Ștefănuță, europarlamentar USR, care a discutat online #deladistanță, miercuri, 29 aprilie.
Aici este înregistrarea discuției
Nicu Ștefănuță:
- Din analizele efectuate, cu cât era mai poluată o țară, cu atât impactul coronavirus a fost mai mare
- Ar fi o greșeală enormă să schimbăm retorica. Suntem deja avansați în munca pe Green Deal.
- ”Bătalia culturala” este o ciocnire de ideologii vechi – este nevoie să privim în economia viitorului. Prima este digitalizarea. Pe locul doi: agenda climatica. Noi deja producem 50% din energia noastra din surse regenerabile, incluzand și energia apelor.
- Eu nu am sesizat o majoritate de blocaj în UE, sunt niste voci minoritare care se opun.
- De fapt, este un clash al ideologiilor vechi, multe dintre ele vor să ne spună că nu e nevoie să privim înspre o economie a viitorului, care cuprinde agenda digitală și agenda climatică
- România este în pole position să participe la agenda climatică și să câștige foarte mulți bani
- Noi am investit foarte mult în energia eoliană, solară, avem toate premisele să câștigăm de acolo și să nu ne împotrivim
- Am auzit de diverse tendințe, oportuniste, dar nu am sesizat o majoritate, nici măcar o minoritare de blocaj, chiar după începutul crizei
- Ce e acest green deal? Nu e o religie, cum am auzit pe cineva spunând, e un pachet care pe noi ne poate avantaja
- Eu raspund de partea de tranzitie echitabila, avem 7.5 miliarde de euro pt tranzitie. Noi vrem să triplăm bugetul de tranziție, pentru că statele nu mai au bugetul de cofinanțare
- Tot noul buget se ca construi pe o nouă filosofie
- Statele membre nu mai au acum capacitatea de cofinanțare, trebuie să preia UE dacă vrem să continuăm. Majoritatea bugetului european viitor va veni din împrumuturi și granturi
- Noi nu vom reveni imediat la normalitate, la good old times. Lumea nu va merge la meci în 16 mai, va continua un stil de viață destul de restrâns
- Trebuie să investim foarte mult în infrastructura de sănătate, în cea clasică, pentru că este ultimul tren pentru România
- Nicio țară nu s-a descurcat singură, poate cu excepția Germaniei
- Am avut 27 de crize separate, și nu una mare, și nu am reușit să profităm de scara pe care o are UE. Noi ne-am concurat unii pe alții să cumpărăm măști.
- Aici e o discuție importantă în privința relocării unor industrii strategice. Trebuie să le sprijinim că ele să se găsească aproape.
- E o discuție foarte importantă în privința relocalizării unor industrii strategice
- Lanțurile de aprovizionare strategice trebuie să fie mai aproape de Europa.
- Nu e doar distanță, e și lipsa controlului. Multe guverne au cumpărat degeaba, au comandat pt o săptămâna și au primit peste o luna. Nu e normal să nu avem Paracetamol în Europa.
- Unele industrii trebuie relocalizate, nu e protecționism, e strategie
- Într-o primă perioadă poate fi poate mai scump, și atunci s-ar putea să fie un impact pentru consumatori
- Penuria de medicamente se datorează prețului foarte mic care nu încurajează companiile să producă mai mult pe piață
- Aici este rolul statului, poate ajuta într-o primă perioadă, astfel încât această relocalizare să prindă rădăcini
- Nu va fi vorba de toate mărfurile, vorbim de cele strategice, importante pentru situații de urgență
- De ce credeți că avem o politică agricolă comună? Pentru că fermierii sunt gardienii mediului, ai pământului și au rolul de a ne hrăni
- Plătim fermierii să producă mâncare pentru noi, ne asigură siguranța.
- Lucrez pe situații de urgență în Parlamentul European. Dacă după acest dezastru urmează un dezastru meteorologic climatic în vară? Deja avem previziuni pt un an foarte cald, un nou record. O nouă vara cu multe consecințe.
- Ne îndreptăm poate spre o nouă vară cu multe consecințe, și atunci două crize simultane vor fi foarte greu de doborât
- De aceea militez în UE pentru rezerve strategice. E important să avem rezerve strategice. Așteptăm vaccinul și trebuie să ne gândim la evenimentele de probabilitate mică și cu impact mare.
- Trebuie să avem gândirea evenimentelor de probabilitate mică dar cu impact mare
- Produsele strategice includ și produsele alimentare, cele medicamentoase, dar și infrastructura de sănătate
- Statele membre se concurează cumpărând ventilatoare, mă gândesc la un program de împrumut între statele membre. Toate statele cumpără acum ventilatoare și vom avea un stoc foarte mare, nu e eficient economic.
- Trebuie să avem un clearing house, în Germania s-a terminat criza, pot fi împrumutate în altă țară? De exemplu ar putea fi împrumutate echipamente de le Szeged la Arad (unde e acum mai grav). Trebuie făcută o strategie pe 20 ani.
- Avem nevoie de o gândire pe 10 – 20 de ani
- Ecologia este good business.
- Viitorul pe termen mediu și lung nu mai aparține energiilor poluatoare, ei trebuie să se adapteze. Știu că investesc în noi tehnologii de captare a carbonului.
- Nu e o situație bună, dar dacă luăm leadershipul mondial pe niște economii noi, digitalizare, ecologizare, s-ar putea să câștigăm această cursă
- Eu mă uit la scăderea emisiilor în România prin reabilitarea termică a clădirilor. La noi se pierde multă energie aiurea din cauza izolării slabe a clădirilor. Noi nu trebuie să tăiem pe capete industrii pentru a ajunge la reducerea de emisii, putem reîmpăduri, spații verzi urbane, acoperișuri urbane
- Acum foarte multe tehnologii sunt la un așa nivel încât lucrează spre neutralitate în ceea ce privește emisiile de carbon. Trebuie să ne uităm la inteligență artificială și regenerabile.
- Până acum 2 luni ne gândeam că vom beneficia de sume foarte mari. Dar acum o companie precum C.E. Oltenia la ce s-ar putea aștepta?
- Știu că fac investiții în integrarea de regenerabile în fluxul de producție. Trebuie să investim masiv în oameni și în competențele lor. Trebuie să aibă un plan pe 10 ani bine pus la punct
- Discuțiile despre Green Deal vor fi reluate începând cu luna mai. Acum începe perioada de planificare pe termen lung, de a trăi în paralel cu virusul. Este sfârșitul începutului de criză.
- Trebuie să ne reobisnuim la un nivel economic diferit, cu masca pe față; vaccinul nu este încă gata, UE a pus bani pt vaccin. Abia atunci vom avea nunți, botezuri, meciuri
Acum suntem într-o fază de sfârșitul începutului, vreau să avem o abordare realistă. Știu că multă lume și-a amânat nunta și botezul, și eu am o fetiță de o lună și am amânat - Un vaccin încă nu e gata, se dau foarte mulți bani pentru asta, și UE a pus deoparte bani pentru vaccin, și atunci vom avea timp și pentru nunți, botezuri și meciuri