Isus n-a cerut nimănui să moară pentru el

Isus n-a cerut nimănui să moară pentru el. După câte știu, a venit să moară el pentru noi. Și nu cred că Biserica Ortodoxă Română, dacă îl slujește pe Dumnezeul întrupat, le-ar putea propune credincioșilor inocenți să-și riște viața gratuit în numele lui Cristos. Nimeni nu le amenință credința, nimic nu pune la îndoială dogma sau tradiția. Și, dacă e să vorbim în termenii credinței, acum e vorba doar de apărarea celui mai mare dar făcut de Dumnezeu lumii: viața.

Cu atât mai mult ministrul de Interne nu e chemat, semnând un acord cu Patriarhia, să le ceară românilor să-și pună viața în pericol, tocmai de Paște, în numele lui Isus. Nu asta stă scris în mandatul lui. Și nici un politician român nu ne poate cere asta. Paștele e marea sărbătoare creștină – sărbătoare a Învierii din morți, nu a morții prostești! –, nu un prilej de a-i fideliza pe enoriași punându-le viața la mezat și nici unul, pentru politicieni, de a se gândi la voturile viitoare. Sau poate n-am înțeles îndeajuns că pandemia prin care trecem nu e o glumă și nici un test al credinței?

Indiferent cine, în ce formă și cu ce prilej va chema în această perioadă oamenii laolaltă, că-i va chema în biserici sau altunde, îi va trimite de fapt, în pasul următor, să umple spitalele și cimitirele. Nu se cuvine oare să respectăm munca de până acum a medicilor noștri? Și să nu le facem viața și mai grea decât până acum? Încălcând comandamentul civil „nu ieșiți din casă”! vom gripa sistemul sanitar, aruncând în spitale mii de noi contaminați.

Nu cred că aici e vorba de libertatea de alegere a fiecărui credincios sau a oricărui preot. Riscul primejdiei ți-l iei singur, nu-l împărtășești cu cei care nu au vrut să și-l asume. Fiecare nou contaminat poate îmbolnăvi, de dragul libertății lui, alte persoane care au ales altfel decât el. La fel, nu cred că interesul ecleziastic stă mai presus de binele întregii populații. Ierarhii altor confesiuni creștine au ținut slujba de Paște, în deplină modestie, cu catedralele sau bisericile goale. Iar ierarhia altor Biserici Ortodoxe le-a cerut credincioșilor să respecte riguros regulile de izolare totală. Și Dumnezeu nu s-a supărat pe ei. Mi se va spune că „Biserica strămoșească” e aparte, e cea adevărată și e mai bună ca toate. Cu atât mai mult!

Știm prea bine că, fără despărțirea dintre Stat și Biserică, democrația nu funcționează nicăieri. În lumea modernă, celei căreia îi datorăm atâtea vieți salvate prin progresele medicinei (nu așteptăm oare tot de la ea vaccinul salutar, căruia nu-i poate ține locul, din păcate, anafura Învierii?), Biserica nu se mai amestecă în treburile lumești. Or, cuvântul de ordine al puterii statale în perioada stării de urgență, mereu reiterat, a fost și este „stați acasă!”.

Dar unde ne sunt în acest timp de cumpănă intelectualii ortodocși, alții decât cei care au hotărât, cum am citit zilele trecute într-un articol pascal, că cine nu e credincios nu poate fi inteligent? Unul dintre ei, care cândva mi-a fost doctorand și colaborator, a adresat recent o scrisoare deschisă Președintelui, spunându-i că, decretând starea de urgență, a transformat țara, ca pe vremuri comuniștii, într-o închisoare. (Culmea e că, înainte de a veni la Filozofie, fusese medic!) Altul aplaudă efortul Bisericii noastre de a fi, chiar și în aceste vremuri grele, „în comuniune cu infinitul dumnezeiesc”. Dar oare nu putem fi în comuniune cu infinitul, m-am întrebat, decât intrând pe poarta Covidului? Altul spune, în sfârșit, că suntem „cetățeni ai unui Stat chemat să protejeze simultan libertatea religioasă și sănătatea publică”. Dar cum, de vreme ce astăzi se întâmplă, iată, ca sănătatea publică să fie, la o adică, grav avariată de libertatea religioasă prost înțeleasă?

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro