Sari direct la conținut

Parlamentul a votat suspendarea plății la utilități pentru persoanele fizice. PSD, USR, UDMR, PMP și Pro România au votat împotriva Guvernului/PNL amenință că îl contestă la CCR

HotNews.ro
ședintă online Camera Deputaților, Foto: Hotnews
ședintă online Camera Deputaților, Foto: Hotnews

Proiectul de lege depus de PSD, PRO România și ALDE care prevede acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice este dezbătut în Camera Deputaților la această oră. Proiectul prevede amânarea plății CAS pentru angajatori pe o perioadă de 3 luni și posibilitatea ca persoanele fizice să poată cere amânarea de la plată a serviciilor de utilități (apa, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice si de internet, cablu TV). În timpul dezbaterilor USR a anunțat că susține proiectul de lege. Camera Deputaților este forul decizional și după ce va fi adoptată inițiativa legislativă merge la promulgare. PSD a inițiat acest proiect de lege la care ulterior s-a alăturat și USR, PRO România și PMP.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 243 de voturi pentru, 81 împotriva și 3 abțineri. PSD, USR, UDMR, PRO România și PMP au votat inițiativa legislativă cu două amendamente.

Este vorba de amendamentele formulate de deputatul USR Claudiu Năsui care prevăd ca Ministerul Finanțelor să pună la dispoziția furnizorilor de utilități din Trezoreria statului credite de trezorerie cu dobândă 0 pentru o perioadă de până la 12 luni

Camera Deputaţilor a început dezbaterea, în şedinţă online a mai multor proiecte de lege printre care inițiativele legislative propuse de PSD și trecute în regim de urgență la Senat. Unul dintre proiecte dezbătut în plen și amendat este cel care acordă facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice. PSD, USR, UDMR, PMP, Pro România și ALDE susțin proiectul de lege.

Proiectul prevede suspendarea pe o perioadă de trei luni a facturilor la utiiliăți dar și amânarea contribuțiilor de asigurări sociale calculate și retinute de angajator aferente veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor.

Lazăr Sorin, PSD: „Am inițiat acest proeict de lege pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri dar și a cetățenilor români. Pe fondul lipsei măsurilor Guvernului Orban am decis sa punem acest proiect de lege care ajută operatori economici cu o infuzie de cashflow, scutiri de plată a contribuțiilor de asigurări sociale pentru o perioadă de trei luni. Ulterior acestea vor fi plătite integral dacă operatorul pastrează integral pe o perioadă de 12 luni toate contractele de muncă.”

Lucian Heius, PNL: „Încep azi un concurs de legi populiste care să aibă cât mai multe like-uri pe Facebook. Prin această lege, CAS-ul pe care angajatul din venitul său îl dădea statului pentru contribuția la bugetul asigurărilor sociale va rămâne angajatorului practic angajații din venitul lor nu foarte mare, vor împrumuta patronii iar bugetul asigurărilor sociale de unde trebuie să plătim pensiile, nu va mai avea sumele necesare. Daca nu se mai plătesc utilitățile condamnăm la faliment societățile de apă și canal, care ridică gunoiul, care furnizează gazele care furnizează electricitate și implicit se pierd locuri de muncă”.

Claudiu Năsui, USR: „Inițiativa este de salutat și merge în direcția în care merg și alte state. Amânarea la plata a CAS pentru companiile afectate este un lucru foarte bun. Ar fi trebuit pentru toata povara fiscală, dar este un lucru bun. Pe altă parte în acest proiect mai este și partea amânării la utilități. Este cel mai rau lucru pe care îl putem face. (…) În foma actuală s-au făcut niște erori care pot pune pe butuci firmele care furnizează serviciile pentru populație. Nu asta ne dorim. Avem un proiect de lege care poate fi bun. Am două amendamente care le putem introduce. Și atunci s-a instituit o schemă ca aceste companii să se poată îndatora la trezorerie sau la bănci. Propunem ca Ministerul Finanțelor să pună la dispoziția furnizorilor de utilități din Trezoreria statului credite de trezorerie cu dobândă 0 pentru o perioadă de până la 12 luni.”

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat că partidul său va ataca la CCR suspendarea plății la utilități și „scrise parcă de Viorica Dăncilă și Dănuț Andrușcă”.

Cătălin Nechifor PRO România: „Până acum avem 800.000 de şomeri în România, este foarte important să dăm un vot în favoarea acestui proiect.(…) La cererea contribuabililor, se amână plata contribuţiilor, se aplică prevederile inclusiv la unităţi administrativ teritoriale. Toţi au nevoie de o schemă de salvare. Familia vulnerabilă este cea spre care trebuie ţintit cu ajutor cât mai consistent”

Benedek Zacharie, UDMR: „Această propunere trebuie să aibă un echilibru între angajaţi şi angajatori. Dă posibilitatea agenţilor economici de a nu rămâne fără lichidităţi. (…) Acei operatori economici care au posibilităţi în continuare trebuie să-şi plătească contribuţiile”

Mihăiţă Todoran, PMP: „Trebuie să ajungem la un consens politic, în momentul de faţă responsabilitatea trebuie să fie cuvântul de ordine. PMP susţine proiectul pentru cetăţeni şi pentru mediul de afaceri”.

Ce prevede proiectul:

  • Art. 1. – (1) La cererea contribuabilului operator economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână virarea contribuţiilor de asigurări sociale calculate și retinute de angajator aferente veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor, aşa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020. (Autor: grupul parlamentar al PSD, PRO ROMANIA, USR, UDMR)
  • La cererea contribuabilului operator economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, virarea contribuţiei de asigurări sociale pentru aceste 3 luni se va face eşalonat, în următoarele 12 luni ulterioare încetării facilităţii instituite la alin.(1), în proporţie de 50% din volumul total scadent.
  • (3) Facilităţile prevăzute la alin.(1) și (2) se acordă sub condiţia păstrării valabilităţii contractelor de muncă existente la data de 1 martie 2020 pentru o perioadă de 12 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi. (Autor: grupul parlamentar al PSD)
  • Art. 2. La cererea contribuabilului operator economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână la plată contribuţia asiguratorie pentru muncă aferentă veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor, aşa cum sunt definite la art. 2201 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020 (Autor: grupul parlamentar al PSD, UDMR)
  • La cererea beneficiarului, persoană fizică, afectată direct sau indirect de măsurile impuse de autoritățile competente, pe perioada stării de urgență sau a operatorului economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amâna la plată, pentru o perioada de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile. (Autor: grupul parlamentar al PSD)

Amendamente propuse de USR și adoptate:

  • Alin 4 se modifică astfel pentru acoperirea echivalentului sumelor afectate prevazute la aliniatul 1: Ministerul Finanțelor pune la dispoziția furnizorilor de utilități din Trezoreria statului credite de trezorerie cu dobândă 0 pentru o perioadă de până la 12 luni
  • alin 5 la expirarea perioadei prevazute la aliniatul 1 furnizorii de utilități își plătesc sumele scadente eșalonat pe perioada menționată la aliniatul 2 pe măsura încasării contravalorii facturilor de la beneficiarii menționați la aliniatul 1
  • 7) Guvernul României definește până la data de 01 mai 2020 consumatorul vulnerabil, elaborează și pune în funcțiune o schemă de ajutor pentru aceștia în conformitate cu prevederile art. 5 din Directiva 2019/944/UE privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 şi de modificare a Directivei 2012/27/UE.
  • Art. 5. – În termen de 10 zile de la adoptare, Ministerul Finanțelor Publice va elabora normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Proiectul de lege face parte din seria inițiativelor legislative depuse de PSD și adoptate în regim de urgență la Senat la începutul săptămânii. Ședința Senatului s-a desfășurat online și durat cinci ore până când senatorii au adoptat toată ordinea de zi. PSD își dorește ca până la sfârșitul săptămânii să adopte proiectele de lege și în Camera Deputaților, care este forul decizional.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro