Sari direct la conținut

Piața gazelor în primul trimestru: Prețurile, în scădere continuă

HotNews.ro
Piata gazelor, Foto: BRM
Piata gazelor, Foto: BRM

În primul trimestru al anului, tranzacțiile cu gaze naturale au prezentat o intensificare evidentă față de perioada similară a anului precedent, perioada aflată sub nefericită incidența a OUG 114, se arată într-o analiză a Bursei Române de Mărfuri. Pe piețele spot, prețurile medii ponderate pentru lunile ian.-martie au cunoscut o scădere continuă, de la 70,8 lei/MWh în ianuarie, la 66,4 lei/MWh în febr., respectiv 59,6 lei/MWh în luna martie.

Pe piețele angro, perioadele vizate pentru contractele standardizate de tip forward au fost până în primul trimestru din 2021. Pentru trimestrul II din acest an, prețul mediu ponderat este de 59,66 lei/MWh, cu cca 15% mai mic față de prețul reglementat impus de către ANRE. Pentru următorul sezon rece, prețul mediu este de 74,3 lei/MWh, situîndu-se la un nivel de 62-65% din prețurile aceleiași perioade a anului gazier precedent ( trim. IV 2019-trim I 2020).

Tendința descendentă a prețurilor este o dovadă de reintrare în normalitate a pieței, odată cu apropierea termenului de anulare a prețurilor reglementate impuse prin OUG 114, începând cu luna iulie, spune BRM. O contribuție la această reducere o au în mod normal și efectele ultimului sezon rece, cu temperaturi favorabile, și scăderea activității economice determinată de epidemia cu COVID-19. Influențe asupra prețului au, practic, revenirea la liberalizarea pieței și a neingradirii funcționarii mecanismelor de piață.

Click pentru a deschide

BRM spune că efectele negative ale intervențiilor brutale ale autorităților asupra pieței au fost astfel demonstrate pentru a două oară pe parcursul ultimilor ani. Liberalizarea prețurilor la producători prin emiterea OUG 64 în anul 2016 a fost urmată de o reducere și stabilizare a prețurilor, sub nivelul celor preconizate prin reglementare de către autorități anterior apariției ordonanței și cu 10-15% sub nivelul bursei central-europene, CEGH. Situația favorabilă s-a menținut pe tot parcursul anilor 2017 și 2018, până la nouă reglementare a pieței impusă de guvern prin apariția OUG 114. Prevederile lipsite de logică economică ale acesteia, în totală contradicție cu legislația europeană și aplicate și mai eronat de către autoritatea de reglementare, au bulversat întreagă piață, ridicând prețurile sezonului rece la peste dublul celorlalte burse europene.

Revenirea în prezent a prețurilor la normal odată cu anunțul reîntoarcerii la o piață liberalizată, demonstrate prin rezultatele de mai sus ale primului trimestru al anului, nu lasă nicio îndoială asupra soluțiilor ce trebuie urmate și asupra efectelor dezastruase ale celor două ordonanțe. Chiar și în aceste condiții, cei responsabili de gândirea și implementarea ordonanțelor, nu însă și de consecințele acestora, continuă să prevadă explozii ale prețurilor imediat după anularea tarifelor reglementate.

Primele două trimestre ale anului curent sunt și vor fi însă în continuare afectate de efectele OUG 114, amplificate și de deciziile ANRE rezultate din impunerea depozitării pe perioada iernii a unor cantități nejustificat de ridicate, pe piață existând volume semnificative contractate la prețuri extrem de mari. Efectele acestor contracte sunt resimțite de o bună parte dintre traderi, dar și de consumatorii finali, dar se poate estima însă dispariția acestora spre jumătatea anului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro