FOTO Samsung Galaxy Z Flip – telefonul pliabil – Câteva impresii după ce l-am folosit
Timp de câteva zile am folosit exclusiv noul Galaxy Z Flip – telefonul pliabil de la Samsung. În mod obiectiv, mai ales după ce am petrecut zece zile cu noul Galaxy S20+ în care am foarte foarte plăcut impresionați, ar trebui să fim extrem de critici: Z Flip e un telefon cu specificații mai slabe, dar cu un preț mai pipărat, aproape de 7.000 de lei. Subiectiv, însă, e greu să nu-ți placă noul Z Flip și să nu te îndrăgostești de noul format – o „ciudățenie” care îmbină note nostalgice (din vremea telefoanelor cu balama), cu acorduri futuriste.
–
Este al doilea an în care Samsung scoate pe piață un telefon pliabil, după Galaxy Fold anul trecut, iar perfecționarea „noului format” se vede din plin: Galaxy Z Flip se simte în realitate mai puțin ca un experiment și mai mult ca niciodată ca un produs matur, finisat.
Trebuie să recunoaștem că după ce a fost dezvăluit la nivel internațional nu am fost prea impresionați de telefon. Specificațiile de pe hârtie nu sunt cele mai de top, prețul e destul de mare și design-ul, prin poze cel puțin, pare destul de banal. Așa că am pornit acest scurt test cu așteptări destul de mici…
Totul s-a schimbat însă de la primul contact. În realitate am fost copleșiți atunci când l-am văzut și l-am ținut pentru prima dată în mână. Abia după câteva minute bune de manevrat, ne-am făcut curaj și l-am … îndoit.
Timp de patru zile ne-am jucat cu Galaxy Z Flip pe post de telefon personal și ne-a plăcut la nebunie fiecare moment. Nu e suficient să dăm un verdict definitiv și nici să putem consemna un review pentru noul telefon. Vom lăsa mai jos doar o serie de impresii și lucruri pe care le-am descoperit în cele câteva scurte zile cât am avut telefonul.
–
CE NE-A PLĂCUT la Galaxy Z Flip:
+ Design-ul și formatul fresh, dar retro în același timp. Să pliezi telefonul este un gest care pare futurist în zilele noastre, dar în același timp poartă un sentiment puternic de nostalgie. Senzația aia când închizi (trântești) telefonul la propriu pentru a termina o convorbire… de neprețuit! (vorba reclamei 🙂 )
Și nu e vorba doar de aparențe. Faptul că telefonul se face foarte mic (cam cât o cutiuță de pudră, mai mic ca un pachet de țigarete) chiar poate fi un avantaj. Iar când ecranul este desfășurat este chiar destul de mare, deși poate puțin cam înalt.
+ Ecranul, deși pliabil, se simte destul de solid la atingere (despre material detaliem puțin mai jos, la „alte detalii”) și nu lasă impresia de fragilitate, iar balamaua este zdravănă, bine închegată și lasă senzația de siguranță.
+ Autonomia suprinzător de bună a bateriei. Deși are o baterie cu o capacitate ce ar fi considerată mică după standardele actuale, telefonul duce destul de bine – ne-a ținut o zi-jumătate destul de lejer. Plus: încărcare rapidă și wireless.
+ Am apreciat că telefonul vine cu mult mai puține aplicații preinstalate față de S20+ pe care tocmai ce l-am testat. Pe telefon am găsit preinstalat doar Netflix, One Drive, Facebook, Ar Zone.
Ba chiar de pe telefon lipsesc multe din aplicațiile Samsung care de obicei vin să le dubleze pe cele de la Google și să creeze confuzie în rândul utilizatorilor. Pe Z Flip nu regăsim de exemplu Browserul de pe modelele Galaxy S20. Regăsim în schimb magazinul Samsung (Galaxy Store) și aplicația de Calendar de la Samsung.
–
CE AM VREA SĂ VEDEM ÎMBUNĂTĂȚIT la viitorul Galaxy Z Flip:
Chiar dacă am spus că produsul pare unul matur, se vede însă ici-colo că toată aventura asta a telefoanelor pliabile e încă la început, așa că vom fi îngăduitori cu Samsung – fără a căuta nod în papură – și nu vom lista lucruri care nu ne-au plăcut, ci mai degrabă lucruri pe care le-am dori schimbate sau îmbunătățite pe viitoarele modele și generații.
– Un ecran secundar mai mare și mai util. Actualul ecran de 1,1 inci diagonală de pe capacul față este perfect inutil (chiar și folosit ca „vizor” pentru a-ți face poze cu camera principală e la limită…)
– Cititorul de amprente – apreciem să Samsung a inclus unul în butonul de pornire/oprire, însă am constatat că îi cam lipsesc niște elemente de feedback, de poziționare – să știi/simți rapid unde e ca să-ți pui degetul. Am avut constant probleme în a-l găsi cu degetul – butonul e puțin mai ridicat, cam la același nivel cu restul ramei, dar e neted complet și e greu de dibuit.
– Un alt material pentru partea de față/spate sau o altă textură – modelul pe care la-m avut noi (Mirror Black) a fost un adevărat magnet de amprente, mai ceva ca oricare alt telefon pe care l-am testat.
– Un pachet foto-video mai la zi, cu o cameră dedicată și pentru zoom – Deși camerele foto de pe Z Flip (normală și ultra-wide) sunt bune, ele mai degrabă sunt la nivelul generației trecute din 2019. Am reușit să facem niște poze chiar bune cu noul Z Flip, dar după ce tocmai veneam de pe Galaxy S20+, am resimțit diferența de calitate (și lipsa camerei de zoom).
– Un ecran cu rată de împrospătare de 120 Hz precum la modelele Galaxy S20 din acest an. După ce tocmai am venit de pe un astfel de ecran, e greu să te reobișnuiești la „normalul” 60 Hz al restului de ecrane mobile. Un ecran pliabil de 120 Hz ar fi de vis.
–
ALTE ASPECTE DE MENȚIONAT DESPRE GALAXY Z FLIP
> Ecranul din sticlă/plastic – Samsung spune că pe Z Flip folosește un nou tip de sticlă pentru ecran – primul telefon cu sticlă care se pliază. În realitate însă, deși ecranul are în componența sa și cristale de sticlă, pe deasupra există un foarte subțire strat de plastic care poate fi zgâriat la fel de ușor și pe care pot fi lăsate urme chiar și cu o unghie.
De altfel, telefonul pe care l-am testat e unul care s-a plimbat anterior pe la mai multe persoane și pe pliul lui era o mică-mică urmă (se vede într-o poză mai jos).
Cu toate acestea, la folosirea normală e greu de deosebit de un ecran tradițional din sticlă. Chiar ne-a plăcut senzația de „ecran solid” cât timp am folosit telefonul. Nu prea ne-a plăcut că e destul de „unsuros” și nu se curăța la fel de ușor ca un ecran tradițional din sticlă.
> Pliul / Îndoitura ecranului – da, se simte la atingere și se vede din foarte multe unghiuri. DAR, în mod surprinzător, am reușit să trecem foarte rapid peste aceste aspecte fără să ne deranjeze. Ba dimpotrivă, cât timp am folosit telefonul a fost oarecum interesant (ca să nu zicem că ne-a plăcut 🙂 ) să primim „feedback” când dădeam cu degetul pe ecran.
> Telefonul e mai greu decât pare și e simțitor mai gros decât oricare alt telefon. Cu toate acestea, se simte destul de bine într-un buzunar de blugi și, intuim, la fel de bine și într-o poșetă, oricât de discretă ar fi ea.
> Sistemul nu permite înregistrarea a mai mult de patru amprente, iar senzorul are o suprafață mai mică decât altele – cele tradiționale sau cele sub ecran. Asta, la pachet cu design-ul fizic al butonului cum am scris mai sus – a făcut ca în cele câteva zile de test să avem o rată de citiri greșite mai mari ca la alte telefoane.
> Aici o mică fotogalerie pe Flikr cu câteva imagini captate cu noul Galaxy Z Flip pentru cine e curios cam ce poze poate scoate telefonul.
> Telefonul pe care l-am avut a trecut înainte și pe la alți testeri și review-eri și, din ce am observat, a supraviețuit cel puțin unei căzături zdravene. Pe ramele laterale din metal am regăsit urmele unei căzături, dar în rest telefonul nu avea nimic. Un semn încurajator dacă ne gândim la rezistență în timp.
> Balamaua este foarte fermă și permite telefonului să stea în aproape orice poziție pliată. Foarte util, de exemplu, la o convorbire video (l-am și folosit astfel într-un video-call pe Zoom cu telefonul pliat pe masă).
> Tocmai pentru că balamaua e foarte fermă, e destul de greu (dar nu imposibil) de deschis cu o singură mână. Parcă, totuși, nu prea îți vine să riști…
> E scump, foarte scump: Circa 7.000 de lei, în condițiile în care un Galaxy S20+, cu specificații mult mai bune și pe care tocmai ce l-am lăudat într-un review detaliat, e pe la 4.800 de lei.
> Ca accesoriu de modă, Z Flip este probabil cel mai reușit telefon în acest moment 🙂
–
–
Samsung Galaxy Z Flip – HARDWARE & SPECIFICAȚII
Display: 6.7-inci Dynamic AMOLED pliabil, 1080 x 2636 pixeli (~425 ppi ppi), compatibil HDR10+ / 82,5% din suprafața frontală + ecran 1.1-inci frontal (112 x 300)
Procesor:Snapdragon 855+ Octa (7 nm) / Octa-core (1×2.95 GHz Kryo 485 & 3×2.41 GHz Kryo 485 & 4×1.78 GHz Kryo 485)
GPU: Adreno 640
RAM: 8 GB RAM
Stocare: 256 GB UFS 3.0 (fără slot card microSD)
Baterie: 3.300 mAh
Camere foto:
– Principală: 12 MP, f/1.8, 27mm (wide), 1/2.55″, 1.4µm, Dual Pixel PDAF, OIS
– UltraWide: 12 MP, f/2.2, 12mm (ultrawide), 1.12µm,
Cameră foto frontală: 10 MP, f/2.4, 26mm (wide), 1.22µm,
Video: (4K/UHD)2160p@60fps (doar pe camera principală) / @30 fps (pe toate camerele), 1080p@60fps (doar pe camera principală) / 30@fps (pe toate trei camerele), 1080p@240fps, 720p@960fps, HDR10+
Dimensiuni: 167.3 x 73.6 x 7.2 mm (Pliat: 87.4 x 73.6 x 17.3 mm)
Greutate: 183 grame
Sistem de operare: Android 10 / One UI 2
Senzori: Senzor de amprentă pe butonul lateral, Accelerometru, Busolă, Barometru, Giroscop, Proximitate
Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, A2DP, LE, aptX, USB 3.1 TypeC
Preț: ~7.000 lei
–
–
NOTĂ: Telefonul a fost pus la dispoziție pentru test de către Samsung, nu a existat nici o recompensare financiară sau de altă natură pentru acest articol și nimeni din partea producătorului nu a văzut spre aprobare conținutul recenziei înainte de publicare.
–
- Ai o întrebare legată de Samsung Galaxy Z Flip și la care nu ai găsit răspuns în articolul-ul nostru? Lasă-ne un comentariu mai jos și vom încerca să-ți răspundem