Sari direct la conținut

Reîntoarcere cu succes în spațiu pentru Blue Origin, la un an după un accident

HotNews.ro
new shepard, Foto: Handout / AFP / Profimedia
new shepard, Foto: Handout / AFP / Profimedia

O rachetă Blue Origin New Shepard a decolat marți din Texas, un succes care marchează revenirea în spațiu a companiei americane fondate de miliardarul Jeff Bezos, la mai mult de un an după un accident care a ridicat numeroase semne de întrebare, potrivit AFP.

La zece minute după decolare, capsula de misiune NS-24, care conținea echipamente științifice, nu și pasageri, a aterizat fără probleme în deșertul din vestul american, potrivit unei transmisiuni video în direct.

Această revenire în spațiu ar trebui să permită companiei Blue Origin să își reia operațiunile de turism spațial, care a dus deja 31 de bogați în călătorii de câteva minute în spațiu, inclusiv pe Jeff Bezos.

Racheta a decolat cu succes din vestul Texasului la ora 16:43 GMT. Etajul său de propulsie reutilizabil a aterizat apoi în siguranță 8 minute mai târziu pe câmpiile aride din sudul Statelor Unite.

Decolarea, programată inițial pentru luni, fusese amânată până a doua zi „din cauza unei probleme cu sistemele de la sol”, precizase Blue Origin pe X (fostul Twitter).

Misiunea NS-24 nu a avut la bord pe nimeni, dar a transportat experimente științifice, dintre care mai mult de jumătate au fost dezvoltate cu sprijinul NASA.

Capsula care conținea aceste echipamente a aterizat ușor în deșert, cu ajutorul parașutelor, la 10 minute după ce a decolat și după ce a depășit limita spațiului, zburând pentru câteva momente până la 107 kilometri deasupra Pământului.

Accident în 2022

Accidentul din septembrie 2022 s-a soldat cu prăbușirea etajului de propulsie al rachetei, care nu transporta niciun pasager în acel moment.

O anchetă a fost lansată de autoritatea americană de reglementare în domeniul aviației (FAA), care a concluzionat în septembrie că accidentul a fost cauzat de „o temperatură de funcționare a motorului mai mare decât cea așteptată”.

FAA a cerut companiei spațiale să aducă modificări înainte de a putea relua zborurile. Aceste „acțiuni de corectare” au inclus modificarea designului anumitor componente ale motorului.

Autoritatea de reglementare a confirmat pentru AFP că a aprobat licența de zbor modificată depusă de Blue Origin.

Noi orizonturi / Concurența cu Virgin Galactic

Racheta New Shepard este compusă dintr-un etaj (treaptă) de propulsie și, în partea superioară, capsula care transportă încărcătura sau pasagerii.

În timpul misiunii NS-23, sistemul automat de ejecție al capsulei a fost declanșat și aceasta a căzut pe Pământ încetinită de parașutele sale.

Etajul principal a fost distrus la impactul cu solul, în loc să aterizeze în mod controlat pentru a fi refolosit, așa cum se întâmplă de obicei.

FAA a precizat în septembrie că toate resturile au căzut înapoi în zona de siguranță desemnată.

Blue Origin concurează pe piața turismului spațial de scurtă durată cu Virgin Galactic, o companie fondată de miliardarul britanic Richard Branson, care operează din New Mexico.

În luna august, aceasta a efectuat primul său zbor comercial, decolând nu cu o rachetă verticală, ci de pe un avion portavion uriaș care lansează apoi nava spațială.

Blue Origin dezvoltă, de asemenea, o rachetă de lansare puternică, numită New Glenn, care este programată să efectueze primul său zbor în 2024.

Cu o înălțime de 98 de metri, racheta New Glenn ar trebui să fie capabilă să transporte până la 45 de tone pe orbita joasă a Pământului – o scară complet diferită de zborurile suborbitale ale rachetei New Shepard.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro