Ședință în premieră la Parlament. Cum se va desfășura plenul în care se va aproba decretul privind instaurarea stării de urgență
Parlamentarii se reunesc, joi, în ședința extraordinară, de această dată în mediul online pentru a aproba decretul care declară starea de urgență pe teritoriul României. Şedinţa Parlamentului va fi transmisă prin streaming live pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, iar dezbaterile vor avea loc prin sistemul de teleconferinţă audio.
Comisiile parlamentare de specialitate (Apărare, Juridice şi Sănătate) au dat marți rapoarte comune de anrobare a decretului preşedintelui României. Deputații și senatorii au făcut mai multe propuneri şi observaţii care au fost transmise Guvernului şi şefului statului.
Parlamentul urmează să aprobe un proiect de hotărâre care urmează să fie supus votului și care prevede încuviinţarea măsurii adoptate de preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României.
Votul va începe la ora 12.00. Președinții celor două Camere vor fi prezenți în sala de plen a Camerei Deputaților, iar exercitarea votului se va desfășura prin intermediul unei aplicații care va fi accesibilă parlamentarilor, numele de utilizator și parola fiind securizate și comunicate individual fiecăruia dintre aceștia prin SMS.
Președintele de ședință va deschide ședința din sala de plen și va anunța începerea procedurii de vot electronic la distanță. Din acest moment, timp de minimum cinci minute, fiecare parlamentar își va putea exprima opțiunea de vot prin acționarea unuia dintre butoanele: ”DA”, ”NU”, ”AB” (abținere) și ”NU VOTEZ”. În cazul în care parlamentarul nu va apăsa niciunul dintre butoanele enumerate anterior, el va fi considerat absent de la votul respectiv.
Rezultatul este contorizat sub fiecare buton de vot. La încheierea votului, pe ecranul dispozitivului de vot va fi afișat textul ”Vot oprit”.După finalizarea ședinței, rezultatele voturilor exprimate de fiecare parlamentar vor fi afișate pe site-urilor Camerei Deputaților și Senatului.
În ceea ce privește dezbaterile și intervențiile, acestea vor fi transmise prin sistemul de teleconferință audio.
Președintelui de ședință îi vor fi afișate mesajele text pe un ecran, în ordine cronologică. Acesta va dispune efectuarea unui apel telefonic prin intermediul căruia parlamentarul își va susține intervenția, în conexiune telefonică directă cu sala de plen. Intervenția parlamentarului va fi transmisă în direct.
Votul deputaților și senatorilor se va exercita printr-o aplicație informatică realizată intern de către departamentele de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului.
Procedura a fost aprobată de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în urma măsurilor luate de instituție pentru combaterea epidemiei de coronavirus.