Sari direct la conținut

HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada A0 – noul inel de centură al Capitalei: 12 ofertanți, printre care multe firme din Turcia sau China, pentru un lot de 9 km de pe partea de Nord

HotNews.ro
Autostrada de Centura (A0) a Capitalei, Foto: Hotnews
Autostrada de Centura (A0) a Capitalei, Foto: Hotnews

Compania de Drumuri a scos la licitație trei din cele patru tronsoane ale Autostrăzii de Centură (A0) Nord, iar pentru lotul 3 – 8,6 km în Afumați – Cernica, estimat la circa 97 de milioane de euro, tocmai ce au fost depuse ofertele: 12 asocieri de firme interesate, printre care multe din Turcia sau China.

În vara anului trecut Compania de Autostrăzi (CNAIR) a scos la licitație trei din cele patru loturi ale Autostrăzii de Centură (A0) Nord a Capitalei, o autostradă nouă care va avea câte două benzi pe sens. Pe partea de Sud, A0 are 52 de km și are toate cele trei contracte deja semnate încă de anul trecut.

Pentru Lotul 3, circa 8,6 km între DN2(Afumați) și DN3(Cernica), Compania de Drumuri anunță că a primit 12 oferte:

1. Aktor Societate Tehnica Anonima (AKTOR S.A.) (Grecia)

2. CHINA CIVIL ENGINEERING CONSTRUCTION CORPORATION (CCECC) (china)

3. Asocierea Constructii Erbasu SA – Vahostav SK as – Danube Total Grup SRL – Concelex SRL (România-Slovacia)

4. FCC Construccion SA (Spania)

5. IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS (Turcia)

6. Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Retter Projectmanagement SRL (Italia)

7. Intracom Constructions Societe Anonyme Technical and Steel Constructions (INTRAKAT) (Turcia)

8. Mapa Insaat Ve Ticaret AS (Turcia)

9. Asocierea Max Boegl Romania SRL- IBB-HIB RomaniA SRL- MAX BÖGL STIFTUNG & Co. KG (Germania)

10. Nurol Insaat ve Ticaret A.S. (Turcia)

11. Sinohydro Corporation Limited (China)

12. Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL (România)

Lotul 3 – km 39+000-km 47+600

Proiect: DN2(Afumați) – DN3(Cernica)

Lungime: 8,6 km

Cost: 97 mil. Euro

Traseul Lotului 3 are o lungime de 8,6 km și se desfășoară pe raza județului Ilfov între DN2, în dreptul localității Afumați și DN3 în zona Cernica. De-a lungul traseului va fi amenajat un nod rutier la intersecția cu DN2 București – Urziceni la km. 40+230. De asemenea, în cadrul contractului vor fi construite 7 pasaje.

Durata contractului este de 30 luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție. Garanția lucrărilor este între 5 și 10 ani, în funcție de perioada ofertată în cadrul factorului de evaluare.

–-

Lotul 2 – km 20+000-km 39+000

Proiect: DN1(Corbeanca)-DN2(Afumați)

Lungime: 19 km

Cost: 184 mil. Euro

Pentru Lotul 2, circa 19 km, de la intersecția cu DN1 în apropiere de Otopeni până la intersecția cu DN2 în zona Afumați, depunerea ofertelor a venit pe 8 februarie. La licitație au depus oferte 11 firme sau asocieri, multe din China sau Turcia, majoritatea aceleași ca și acum pe Lotul 3. Aici detalii despre ofertanții de pe Lotul 2 al A0 Nord.

–-

În septembrie anul trecut au fost depuse ofertele și pentru Lotul 1, 17,5 km, estimat la circa 842 mil. lei (circa 176 mil. euro). Din cei 11 ofertanți, 10 sunt aceiași ca la lotul 2. Singura diferență la Lotul 1 este că printre ofertanți lipsește Porr (Austria) și se regăsește Nurol Insaat ve Ticaret A.S. (Turcia).

Lotul 1 – km 2+500-km 20+000

Proiect: Dj601-DN1(Corbeanca)

Lungime: 17,5 km

Cost: 176 mil. Euro

–-

Singurul lot care încă nu a fost scos la licitație este Lotul 4, circa 4,5 km, în zona Cernica/DN3-A2, întrucât pentru acest tronson trebuie revizuit acordul de mediu.

Lotul 4 – km 39+000-km 47+600

Proiect: DN3(Cernica)-A2

Lungime: 4,47km

Cost:

HARTĂ INTERACTIVĂ – Pe unde trece A0, noua autostradă de centură a Capitalei – unde sunt nodurile rutiere și parcările:

>> Click pe traseu pentru informații despre loturi

>> Click pe nodurile rutiere sau pe parcări pentru informații

>> Folosește butoanele „+” și „-” pentru a seta nivelul de zoom. Pe mobil merge și „pinch-to-zoom”.

Vrei să vezi harta mare, într-un tab separat? Click aici.

View larger map

A0 Sud

Pe partea de Sud, A0 are o lungime de circa 52 de kilometri și e împărțită în trei loturi. Toate cele trei loturi au contracte semnate de anul trecut și primele lucrări ar trebui să înceapă anul acesta.

Proiect: autostrada de centură a Capitalei – A0 – semi-inelul sudic

Lungime: 52 km

Cost: 519 mil. euro

Lotul 1

Proiect: A2-CF 902 (aproape de Jilava)

Lungime: 17 km

Cost: 177 mil. Euro

Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS

Stadiu: contractat pe 26 august 2019

Început în: licitația începută în iulie 2017

Termen de finalizare: 12 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru desfășurarea lucrărilor, odată ce va fi emis ordinul de execuție după semnarea contractelor

Lotul 2

Proiect: CF 902 – DN6

Lungime: 16,3 km

Cost: 162 mil. Euro

Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS

Stadiu: contract semnat pe 9 martie 2019

Început în: licitația începută în iulie 2017

Termen de finalizare: 12 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru desfășurarea lucrărilor, odată ce va fi emis ordinul de execuție după semnarea contractelor

Lotul 3

Proiect: DN6-A1

Lungime: 18 km

Cost: 180 mil. Euro

Constructor: Asocierea Aktor – Euroconstruct Trading

Stadiu: contract semnat pe 14 aprilie 2019

Început în: licitația începută în iulie 2017

Termen de finalizare: 12 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru desfășurarea lucrărilor, odată ce va fi emis ordinul de execuție după semnarea contractelor

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro