Sari direct la conținut

Evenimentul Mobile World Congress a fost anulat din cauza temerilor legate de coronavirus

HotNews.ro
Evenimentul Mobile World Congress a fost anulat din cauza temerilor legate de coronavirus

Temerile cauzate de noul coronavirus au dus la anularea expoziției internaționale a telefoniei mobile de la Barcelona, după un șir de retrageri ale companiilor invitate, în pofida asigurărilor date de autoritățile spaniole care au îndemnat să nu se cadă pradă „unei epidemii a fricii”, anunță AFP.

Asociația care organizează evenimentul a anunțat anularea salonului programat să aibă loc în acest an în Barcelona, citând „îngrijorarea globală privind epidemia coronavirus, temerile privind călătoritul și alte circumstanțe care fac imposibilă organizarea acestui eveniment”, ce trebuia să aibă loc între 24 și 27 februarie în orașul spaniol.

Mobile World Congress e unul din cele mai importante evenimente anulate din cauza temerilor provocate de epidemia care a început în China și a provocat peste 1 100 de decese. Tradițional acesta e locul unde companiile din sectorul telecom își prezintă noile lansări.

În Spania continentală nu a fost depistat până acum vreun caz al infectării cu noul coronavirus, însă două au fost confirmate în Insulele Baleare, respectiv Canare.

Anunțul organizatorilor vine după ce mai multe companii majore ca Deutsche Telekom, Nokia, Vodafone, Facebook sau Amazon și-au anulat participarea, citând sănătatea angajaților ca fiind prioritară.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro