Cronică de film: Anatomia unei prăbușiri, filmul distins cu premiul de regie în 2023, la Festivalul de la Cannes

Până la urmă de ce a murit, de ce a fost ucis sau de ce s-a sinucis Samuel, unul dintre personajele filmului Anatomia unei prăbușiri, producție ce i-a adus lui Justine Triet mult râvnitul premiu de regie în 2023, la Festivalul de la Cannes?

Dacă ar fi să mă iau după o înregistrare audio regăsită ca prin minune, invocată exact când trebuie în cursul procesului și care a dus la absolvirea de acuzații a soției lui, Sandra, înregistrare ce s-a aflat, de altfel, la originea mărturiei decisive a lui Daniel, fiul de doar 11 ani al celor doi, un copil atât de, poate chiar prea inteligentul și nițeluș cam neverosimilul de versat în strategiile discursului argumentativ, atunci ar trebui să spun că Samuel a murit și din cauza timpului. Pe care simte că l-a pierdut, de care o acuză de furt pe Sandra și pe care știe că nu mai are cum să îl recupereze. Iar dacă mai țin cont și de detaliul că actorul care îl interpretează pe Vincent Renzi, avocatul Sandrei, se numește Swann Arlaud (la un moment dat, în timpul pledoariei sale, Renzi spune că Samuel a fost omul proiect), dacă mai pun la socoteală și faptul că același Samuel este prezent în film exclusiv grație memoriei auditive și vizuale a Sandrei și a lui Daniel (despre memoria acestuia ni se și spune că ar fi absolut excepțională și se și dovedește că așa este), cred că mă simt îndreptățit să îl invoc și în aceste însemnări pe Proust ca și filosofia timpului-durată. Am mai făcut-o nu demult într-o cronică de teatru.

Și asta, adică invocarea lui Proust, aș face-o spre a susține observația că, deși durează cu ceva mai mult de 150 de minute (relativ mult pentru răbdarea spectatorului de astăzi) și cu toate că este un thriller psihologic aș zice moderat (dacă nu cumva e vorba chiar despre un fals thriller) din a cărui mai mult de jumătate de acțiune se petrece într-o sală de tribunal, Anatomia unei prăbușiri nu m-a plictisit deloc. Din contră. Nu, nu l-am urmărit cu sufletul la gură, filmul nici nu cred că își propune asta, însă atent am fost tot timpul. Nu mi-am căutat telefonul mobil, nu am dorit să aflu dacă am primit sau nu mesaje. M-a pasionat plonjarea în analiza psihologică și felul în care strategiile argumentative ale discursului juridic pot să se întâlnească cu literatura. Cu esteticul.

Poate că a contat și faptul că filmul este vorbit nu doar în engleză, ci și în franceză. M-am bucurat să aud iarăși o franceză impecabilă, elegantă, nicidecum stradală, vorbită de o pleiadă întreagă de actori care știu indubitabil ce înseamnă rostirea și ce valoare are intonația O franceză defel afectată și deloc teatrală. Poate că un anume rol a revenit și inserării cu schepsis în economia filmului a compoziției muzicale 50 CENT P.I.M.P., una cu implicații și cu istoric, melodie citată și re-citată exact atunci când trebuie. Adică pentru a desăvârși portretul sau, mă rog, fișa psihologică a lui Samuel.

Regizoarea Justine Triet e, înainte de toate, stăpână pe acest atunci când trebuie.

Poate important a fost și că mi-au plăcut secvențele filmate în Munții Alpi înzăpeziți, poate că a intervenit și faptul că au trecut ani buni de când nu am mai văzut zăpadă. Multă, consistentă, persistentă, albă. O semnificativă parte din acțiunea filmului se petrece într-o cabană situată undeva aproape de Grenoble, o alta într-o fără cusur, și prin arhitectură, și prin comportamentul asistenței, sală de judecată. Unde mai pui că Sandra și Samuel sunt scriitori ori aspiră să fie asta, așa că pledoariile avocaților, ca și aceea a procurorului (în franceză acesta se cheamă avocat général) se fundamentează în chip esențial pe ceea ce e scris și păstrat în cărțile și în interviurile Sandrei și în manuscrisele lui Samuel. Manuscrise ce îi certifică acestuia ratarea. De aici rolul atribuit speculativului și aproximativului Până și decizia de achitare a Sandrei pare a avea o motivare mai curând de ordin estetic. Filmul aducând, între altele, în discuție problema raportului dintre etic și estetic ca și pe aceea a proprietății literare.

Titlul în franceză al filmului este Anatomie d’une chute, În cinematografele din România s-a optat pentru traducerea Anatomia unei prăbușiri. Eu aș fi preferat, nu neapărat ca urmare a nu știu căror reminiscențe shakespeariene, traducerea Anatomia unei căderi. În ambele formule se păstrează totuși ambivalența sensului pe care mizează totul. Samuel moare în urma unei căderi de la etajul al treilea al cabanei (cădere voluntară sau provocată), asta după ce mai înainte se prăbușise, mă rog, căzuse, omenește și profesional.

Sandra este de origine germană, Samuel este francez. Ea este scriitoare consacrată, bisexuală învederată, el e doar un foarte bun fost profesor de literatură care aspiră la gloria literară. Au împreună un băiat, pe supra-dotatul Daniel, care, la vârsta de 4 ani, cade victima unui accident în urma căruia e pe punctul de a-și pierde definitiv vederea. De producerea acestuia se învinovățește Samuel De aici remușcările acestuia, de aici criza în care bărbatul se adâncește, de aici decizia familiei de a se muta în cabana din Alpi (locul unde a copilărit Samuel), o decizie deloc pe placul Sandrei. De aici noianul de probleme financiare, de aici fisurile tot mai profunde ale cuplului, de aici certurile din ce în ce mai frecvente și mai contondente, de aici și derapajele sexuale ale Sandrei și geloziile bărbatului. De aici și moartea enigmatică a acestuia.

Despre toate vorbește cu lux de amănunte, mizând eficient pe alternanța présent- passé, passé- présent, una, la urma urmei proustiană, pe recursul frecvent la planurile apropiate, adesea chiar pe gros-planuri (de altfel de câteva gros-plan-uri are parte și câinele Messi, înzestrat cu apariții defel decorative, și el cu ochi albaștri asemenea lui Daniel), pe refuzul deliberat al grabei, filmul regizat de Justine Triet.

Actrița de origine germană Sandra Hüller joacă aproape impecabil o femeie inteligentă, evident superioară, gata oricând să literaturizeze totul. Inclusiv propria viață. Fapt ce îi este reproșat pe șleau de studenta (Camille Ruherford) venită pentru un interviu eșuat din vina euforiei Sandrei ca și din cauza crizei de gelozie a lui Samuel. O gelozie îndepărtată. Marcată prin melodia 50 CENT P.I.M.P. redată la intensitate maximă. Samuel e un personaj pe care îl cunoaștem eminamente grație unor flash-back-uri. Samuel e jucat de Samuel Theis. Da, unii actori și-au imprumututat prenumele personajelor interpretate. Samuel, personajul, în unele secvențe (de exemplu în cea în care e evocată boala câinelui și e evocată fiindcă trebuie) dobândește vocea celui în a cărui memorie revine. Recte, a lui Daniel. _

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro