Sari direct la conținut

Sorinel Boza a fost schimbat din funcția de președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia

HotNews.ro
Sorinel Boza a fost schimbat din funcția de președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia

​​Sorinel Boza, un personaj controversat, a fost înlocuit din funcția de președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia (CEO), potrivit unei decizii luate luni de Consiliul de Supraveghere al companiei. Boza va fi simplu membru al directoratului. În locul său a fost numit interimar un alt membru al Directoratului, Daniel Burlan, potrivit surselor HotNews.ro.

Amintim că CE Oltenia se află într-o situație financiară foarte dificilă, ajungând la pierderi record. Corpul de Control al Ministerului Energiei și Corpul de Control al prim-ministrului au descoperit nereguli grave la companie, cu prejudicii uriașe, responsabil fiind Directoratul companiei. Au fost descoperite nereguli chiar și la numirea lui Boza în funcția de președinte al Directoratului, în decembrie 2016.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins în decembrie, definitiv, cererea Complexului Energetic Oltenia de anulare a raportului corpului de control al Ministerului Energiei, care arăta că șefii companiei au provocat daune de zeci de milioane de euro. Consecințele deciziei Curții Supreme ar putea fi revocarea actualului directorat, în frunte cu Sorinel Boza, cel care conduce compania din 2016, și demararea procedurilor legale de recuperare a prejudiciului de la persoanele care se fac vinovate de producerea lui.

Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rămas definitiv raportul corpului de control al Ministerului Energiei, prin care sunt imputate zeci de milioane de euro persoanelor care au condus, în ultimii ani, Complexul Energetic Oltenia.

Nu doar Ministerul Energiei a controlat compania, ci și corpul de control al premierului, constatând, la rândul său, nereguli.

Corpul de Control al prim-ministrului a descoperit mari nereguli în companie, chiar de la numirea lui Boza, care ar fi fost făcută cu încălcarea legii, până la atribuiri de contracte pentru care a fost sesizat Parchetul.

Sorinel Boza ar fi fost numit în decembrie 2016, fără respectarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă, se arată în raportul Corpului de Control al premierului, care este datat cu 11 iunie 2019.

Conform listei scurte furnizată de expertul independent la data de 25 mai 2016, Sorinel Gheorghe Boza figura ca propunere de rezervă pentru ocuparea poziției de membru al Directoratului – Divizia Strategie-Dezvoltare și nu se afla pe lista scurtă de propuneri. Mai mult, Boza nu îndeplinea un criteriu obligatoriu pentru selecție.

Cu toate acestea, fără să se țină cont de neîndeplinirea condiției obligatorii de selecție și fără ca Sorinel-Gheorghe Boza să fie inclus pe lista scurtă cu propuneri pentru ocuparea poziției de membru al Directoratului, membrii Consiliului de Supraveghere de atunci au aprobat numirea acestuia în funcție pe o perioadă de 4 ani, cu nerespectarea OUG 114/2011. Mai mult, prin hotărâre a Consiliului din 25 noiembrie 2016, Boza a fost desemnat în calitate de președinte al Directoratului CEO începând cu data de 21 decembrie 2016.

Pentru mai multe amănunte, citește Nereguli uriașe la Complexul Energetic Oltenia, descoperite de Corpul de Control al premierului/ Directorul general ar putea fi demis

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro