Klaus Iohannis, despre scutirea de impozit pentru IT-iști: Trebuie să ne gândim dacă dorim acum să introducem impozitările sau progresiv / Este o discuție care se va purta
Președintele Klaus Iohannis a declarat că ideea unui tratament fiscal egal este „în esență adevărată” dar trebuie avut în vedere că sectorul IT, unde salariile sunt scutite de impozit pe venit, a crescut în 10 ani de la „ceva nesemnificativ la 6% din PIB”.
Șeful statului a fost întrebat de ziariști cum comentează declarația premierul Ludovic Orban, care a spus într-un interviu pentru HotNews.ro, legat de scutirea de impozit pe venit (de 10%) acordată IT-iştilor, că „tratamentul fiscal egal al cetățenilor și al firmelor reprezintă un obiectiv al guvernării noastre”.
„În esență este adevărat, orice câștig în România se impozitează. Însă trebuie să vedem și cealaltă parte, aceste scutiri care s-au făcut în sectorul IT au făcut ca sectorul în doar zece ani să crească de la ceva nesemnificativ la 6% din PIB”, a arătat președintele.
În aceste condiții, „trebuie să ne gândim dacă dorim acum să introducem impozitările sau progresiv”. „Este o discuție care se va purta”, a mai spus Klaus Iohannis.
Citește și: