Finanţele revin cu un proiect de pe vremea lui Teodorovici. Amenzi de până la 10.000 de lei pentru nedotarea cu noile case de marcat
Ministerul Finanţelor a revenit cu proiectul prin care operatorii economici ce nu s-au dotat cu noile aparate de marcat electronice fiscale primesc amendă între 8.000-10.000 lei. Acelaşi proiect prevede şi confiscarea sumelor nejustificate sau suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor. Despre acest proiect, când a fost pus în dezbatere de Finanţe, în vara anului trecut, HotNews.ro a scris aici.
Practic, se scoate de sub legea prevenirii nedotarea cu case de marcat electronice fiscale, rezultând ceea ce am spus mai sus.
Unul dintre motivele pentru care Finanţele au revenit cu proiectul (conform notei de fundamentare) este că “perpetuarea acestei situații în care o mare parte dintre operatorii economici au achiziționat și instalat aparate de marcat cu jurnal electronic, iar o altă parte, a rămas în expectativă, discriminează operatorii economici corecți și generează nemulțumiri în rândul acestora”.
În vara anului trecut acest proiect a ajuns la Consiliul Economic şi Social. Problema atunci a fost că lipseau avize interministeriale, aşa că a fost întors înapoi la Ministerul Finanţelor, care nu a mai revenit cu el.
Situaţia pe 14 noiembrie 2019 arăta astfel:
ANAF a emis numere unice de înregistrare pentru 512.469 aparate de marcat,
la nivel național au fost instalate 481.111 aparate de marcat dotate cu jurnal electronic.
Din informațiile deținute de MFP a rezultat că, procesele de implementare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic au înregistrat un declin accentuat în perioada ianuarie – octombrie 2019, comparativ cu perioada septembrie – decembrie 2018, astfel:
– numărul aparatelor de marcat înregistrate în sistemul informatic al ANAF de către producători/distribuitori/importatori, a scăzut în medie cu 78%,
– ritmul de atribuire a seriilor fiscale a scăzut în medie cu 60%,
– ritmul de instalare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic a scăzut în medie cu 40%.
Ludovic Orban şi nemulţumirea de obligare a operatorilor cu dotarea noilor case de marcat
În data de 16 decembrie 2019, premierul Ludovic Orban a avut o declaraţie interesantă cu privire la subiect, care pare că nu se pupă cu proiectul pus acum în dezbatere de Finanţe.
“Am discutat problema cu domnul ministru Cîțu. E un caz școală ăsta. Deci obligi firmele private să efectuze cheltuieli pentru a achiziționa case de marcat fără niciun fel de stimulent, ca să pui în funcțiune un sistem care te ajută pe tine ca stat să reduci evaziunea, să controlezi mai bine toate operațiunile, și tu nu achiziționezi serverele și toate softurile necesare”, a spus Orban.
Potrivit acestuia, e ceva specific pentru mentalitatea care a existat până acum.
“I-am solicitat noului ministru să finanțeze cât mai rapid procedurile de achiziție pentru punerea în funcțiune a sistemului. Cel mai probabil în luna mai-iunie, dacă nu există contestații. La noi precis o să se inventeze niște contestații”, a mai afirmat premierul.