„Anul 2020 va fi un an cu șantier deschis pe Autostrada Sibiu-Pitești” – Ministrul Transporturilor. Ce spune despre finanțarea europeană pentru proiect
„Anul 2020 va fi un an cu șantier deschis pe Autostrada Sibiu-Pitești”, spune Ministrul Transporturilor, Lucian Bode. „Pe lotul 1 se va emite autorizația de construire, pe lotul 5 se va desemna câștigătorul licitației, lotul 4 are documentația în evaluare, pe lotul 3 se așteaptă urcarea documentației în SICAP, iar lotul 2 va fi scos la licitație”, spune Bode. Cât privește solicitarea Comisiei Europene de clarificări ce țin de mediu, Bode spune că România va răspunde până pe 31 ianuarie.
„Astăzi, a avut loc la sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) o ședință de lucru pentru analiza și răspunsul la comentariile Comisiei Europene (CE) referitoare la aplicația de proiect major privind construcția autostrăzii Sibiu-Pitești (etapa I) la care au participat reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Mediului, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Banca Europeană de Investiții – JASPERS, experți de mediu și reprezentanți ai MTIC și ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA”, transmite Ministerul Transporturilor.
Potrivit instituției, toate părțile au agreat că Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM), inclusiv Evaluarea Adecvată (EA) realizate pentru proiectul de construcție a autostrăzii Sibiu-Pitești sunt bune, dar pentru a înlătura îngrijorările reprezentațiilor Comisiei Europene până la data de 31.01.2020 se va realiza o corespondență cu CE pentru a explica pe larg următoarele elemente:
– Calendarul de realizare a EIM și EA.
– Metodologia utilizată în realizarea EIM și EA, inclusiv modul în care a fost luat în calcul impactul cumulat al noii autostrăzi cu DN7, calea ferată Râmnicu Vâlcea – Sibiu și râul Olt.
– Calendarul de completare/realizare la nivel național a Planurilor de Management și stabilire a obiectivelor de conservare a speciilor pentru ariile naturale protejate situate pe teritoriul României.
“Cei dinaintea noastră au tratat cu dispreț solicitările Comisiei. Mai exact, nu le-au răspuns. Probabil în aroganța specifică guvernării PSD au considerat că odată ce au emis un acord de mediu nu mai trebuie să răspundă niciunei solicitări transmise de către Comisie. Pe data de 21 decembrie 2019 ne-am întâlnit împreună cu cei implicați pentru a analiza solicitările venite din partea Comisiei, înainte de a prelua noi guvernarea. Pe data de 23 decembrie 2019 primim această scrisoare şi imediat am constituit grupuri de lucru, am discutat cu cei de la Ministerul Mediului, cu toate agențiile din subordine, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, cu toți cei responsabili în eliberarea acordului de mediu. Am avut aceste întâlniri pentru a construi răspunsurile la solicitările Comisiei Europene. Astăzi când vorbim, la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor sub coordonarea Organismul Intermediar de la ministerul nostru, a avut loc o întâlnire tehnică, la care au participat aproximativ 40 de specialiști, care cunosc problematica abordată de către CE”, spune Bode.
„Suntem aici o echipa serioasă care va răspunde cu celeritate solicitărilor Comisiei Europene. Am încredere că putem face ceea ce n-au făcut alții și printr-un răspuns tehnic, bine fundamentat, ce abordează fiecare dintre solicitări, problema poate fi rezolvată. Ce trebuie să înțeleagă toată lumea este faptul că proiectul major de infrastructură Autostrada Sibiu-Pitești va continua. Pe lotul 1 se va emite autorizația de construire, pe lotul 5 se va desemna câștigătorul licitației, lotul 4 are documentația în evaluare, pe lotul 3 se așteaptă urcarea documentației în SICAP, iar lotul 2 va fi scos la licitație. Anul 2020 va fi un an cu șantier deschis pe Autostrada Sibiu-Pitești. Cu siguranță cei de la Comisia Europeană vor primi clarificările în timpul solicitat, poate chiar mai repede, astfel încât cererea de finanțare să își urmeze parcursul normal”, a mai spus ministrul Lucian Bode.
Fostul ministru Răzvan Cuc a postat duminică, pe Facebook, scrisoarea Comisiei Europene în care i se cer Guvernului clarificări cu privire la unele aspecte de mediu ale proiectului autostrăzii Sibiu-Pitești, printre care o sprecie de insectă care trăiește în zonă.
„Dacă erau sinceri și transparenți, întreb și eu pentru românii care își doresc această autostradă, de ce nu fac publică această notificare transmisă de Comisia Europenă? Să vedem și noi ce conține scrisoarea!… Acolo se precizează clar că nu vom primi niciun ban, până când nu se răspunde la clarificările cerute de CE. Până la primirea răspunsurilor, finanțarea este suspendată!
În această notificare se face vorbire de lucruri halucinante!!! Este vorba de o specie de gândac și unele chestiuni birocratice lipsite de consistență. Repet SIBIU-PITEȘTI are Acord de Mediu care tratează inclusiv problema acestui gândac!!!!”, scrie fostul ministru.
Răzvan Cuc a anunțat, sâmbătă 11 ianuarie, că oficialii Comisiei Europene au trimis o notificare pentru suspendarea finanțării din fonduri europene a autostrăzii Sibiu-Pitești.
În replică, ministrul Transporturilor Lucian Bode a negat, într-o postare pe Facebook, blocarea proiectului autostrăzii Sibiu-Pitești, care, conform afirmațiilor fostului ministru Răzvan Cuc nu ar mai beneficia de finanțare din partea UE. „Cei care fac afirmații ar trebui să știe că proiectul SIBIU – PITEȘTI nu este blocat! Comisia Europeană a solicitat României, în data de 23 decembrie 2019, o serie de clarificări privind impactul autostrăzii SIBIU-PITESTI asupra mediului, pe traseul acesteia. Comisia Europeană nu a transmis nicio scrisoare de suspendare. Documentul transmis de Comisie se numeste scrisoare de observații. Potrivit regulamentelor europene, CE are la dispoziție 3 luni pentru adoptarea unei decizii de aprobare de la momentul transmiterii. În cazul în care se solicită informații suplimentare, se suspendă curgerea acestui termen de 3 luni până la primirea răspunsului din partea României”, a scris ministrul.
Ministerul Fondurilor Europene a comunicat de asemenea că solicitarea de finanțare a fost transmisă Comisiei Europene spre evaluare în data de 25 oct 2019. În data de 23 dec 2019, CE a solicitat autorităților naționale informații suplimentare cu privire la proiect. Termenul pentru raspunderea la solicitarea de informații din partea CE este de 2 luni de la primirea scrisorii. Solicitarea CE nu afectează în niciun fel implementarea proiectului care este in desfășurare.