Fiscalitate 2020 Schimbările care ne afectează în acest an: de la amenzi și combustibil, la creșterea alocațiilor pentru copii
Începutul de an este oarecum ciudat. Avem adoptată, prin asumarea răspunderii de către Guvern, o Lege care ar fi trebuit să se aplice de la începutul anului dar, momentan, nu este publicată în Monitorul oficial. Așadar, lucruri precum înghețarea punctului de amendă sau a „sporului pentru condiții vătămătoare” pentru bugetari la nivelul lunii decembrie 2019, de 15% din veniturile fiecăruia nu se aplică încă.
La ora la care vorbim, discutăm de efectele de mai jos. Când Legea se va publica în Monitorul Oficial, vom reveni cu un nou text pentru că unele lucruri se vor schimba. (Presa a scris zilele trecute că ar întârzia promulgarea de către Președinte pentru că PSD a atacat la CCR acea Lege)
Să le luăm în ordine:
1. Salariul minim a crescut, de la începutul anului, la 2.230 lei (asta a fost printr-o altă ordonanță și se aplică deja)
2. Un alt efect al creșterii salariului minim este și majorarea punctului de amendă de circulație. Așadar, acesta a crescut, de la începutul anului, de la 145 lei, la 223 lei. Dacă legea era în Monitorul oficial acesta rămânea la 145 lei. Potrivit precizărilor IGPR, făcute la solicitarea HotNews.ro, până la publicarea în Monitor a Legii, valoarea punctului de amendă este de 223 lei.
3. Crește alocația de stat pentru copii, actualizându-se cu rata medie anuală a inflației (a fost publicată în Monitorul Oficial pe 15 noiembrie și se aplică). Vom vedea care a fost rata medie anuală la jumătatea lunii ianuarie, când va publica Institutul Național de Statistică (INS) datele pentru anul 2019.
4. Cresc salariile unor categorii de bugetari, având în vedere că a crescut salariul minim. Lucrul acesta s-ar putea schimba dacă va fi promulgată Legea pe care și-a asumat Guvernul răspunderea. În cazul parlamentarilor, de exemplu, pe brut le urcă veniturile cu 1.350 lei, iar pe net cu 747 lei.
5. Creșterea salariului minim duce la majorarea plafonului în funcție de care persoanelor fizice ce obțin venituri non-salariale să plătească contribuții de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate. Asta pentru că vorbim despre Declarația unică și cele 12 salarii minime pe economie, adică 26.760 lei.
6. Contingentul pentru aducerea muncitorilor străini în România va fi de 30.000 în 2020.
7. O nouă declarație pentru companii.
Înmatricularea unei firme la Registrul Comerțului este condiționată de completarea unei declarații privind identitatea persoanelor care controlează în mod real afacerea respectivă. Declarația privind beneficiarii reali a venit odată cu modificarea legii privind prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului.
Registrul Comerțului a publicat modelul declarației privind beneficiarii reali, pe care firmele îl pot folosi pentru raportare.
Declarațiile trebuie completate și transmise autorităților în cel mult 12 luni de la data la care a intrat în vigoare Legea nr. 129/2019, adică cel târziu la 21 iulie 2020. În caz contrar, amenzile sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. În cazul firmelor care urmează de fie înființate, acestea sunt obligate să depună declarația privind beneficiarii reali chiar de la momentul înregistrării la Registrul Comerțului.
8. 15 zile libere legale, dintre care 11 sunt în timpul săptămânii:
1 si 2 ianuarie 2020 – Anul nou (miercuri si joi)
24 ianuarie – Ziua Principatelor Romane( vineri)
17 aprilie – Vinerea mare (vineri)
19, 20 aprilie -Pastele (duminica, luni)
1 mai – Ziua Muncii ( vineri)
1 iunie – Ziua Copilului (luni)
7 si 8 iunie – Rusalii – (duminica, luni)
15 august – Adormirea Maicii Domnului (sambata)
30 noiembrie – Sfantul Andrei ( luni)
1 decembrie – Ziua Nationala a Romaniei (marti)
25 si 26 decembrie – Craciunul (vineri, sambata)
9. Agenții economici care introduc pe piață bunuri ambalate au obligația începând cu 1 ianuarie 2020 să aibă un procent mediu anual al ambalajelor reutilizabile de cel puțin 5% din totalul ambalajelor utilizate la introducerea pe piața a produselor lor. Acest procent trebuie să crească anual cu 5% până în anul 2025.
10. Prețul benzinei și motorinei a scăzut cu 32 bani pe litru, odată cu eliminarea supraaccizei, de la început de an. Ar trebui să ne afecteze pozitiv pe toți, direct ori indirect. Direct prin alimentarea mașinilor personale și indirect prin faptul că transportatorii folosesc combustibil când duc produse la magazine. Bineînțeles, asta nu înseamnă că se va vedea în inflație. E greu de crezut că vom vedea scăderi de prețuri în magazine. Așadar, singurii care vor simți scăderea sunt cei care au mașini sau cei care fac transport de mărfuri sau taximetrie.
11. A crescut acciza la țigări, iar prețul unui pachet a urcat cu 50 de bani.
12. Baza de calcul pentru asigurările sociale obligatorii și pentru impozitul pe venit este venitul brut realizat, chiar dacă acesta este mai mic decât salariul minim brut garantat în plată. Practic, contractele de muncă part-time nu vor mai fi impozitate la nivelul unui întreg salariu minim brut.
Măsuri care vor intra în vigoare dacă va fi promulgată de Iohannis și publicată în Monitorul oficial „Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative” pe care Guvernul și-a asumat răspunderea (documentul de care vorbeam la începutul articolului):
13. Sporul pentru condiții vătămătoare de 15% din salariul pe care îl primește fiecare bugetar va fi înghețat la nivelul din decembrie 2019.
14. Pensionarii care lucrează la stat nu vor mai putea cumula pensia cu salariul, cu unele excepții:
• Personalul Academiei Române pensionat pentru limită de vârstă în baza principiului contributivității, poate fi menținut pe post prin decizia ordonatorului principal de credite, numai în cazul în care postul nu poate fi ocupat de o persoană care nu a dobândit calitatea de pensionar și numai dacă neocuparea postului afectează buna funcționare a instituției.
• Personalul din cadrul societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat. Acest personal (pensionari) poate fi menținut pe post prin decizia ordonatorului principal de credite, numai în cazul în care postul nu poate fi ocupat de o persoană care nu a dobândit calitatea de pensionar și numai dacă neocuparea postului afectează buna funcționare a instituției
• asistenții personali ai persoanelor cu handicap pensionați pentru limită de vârstă în baza principiului contributivității
• personalul angajat cu contract individual de muncă pe post de pilot în cadrul Școlii Superioare de Aviație Civilă
Personalul din sistemul de învățământ preuniversitar, sănătate și cultură
15. Posturi suplimentate pentru personalul clerical: Pentru anul 2020, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare se majorează cu un număr de 5 contribuții de la bugetul de stat: 1 de vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, secretar general, prim-rabin și 4 posturi pentru pozițiile de secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, protopop.
Numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România pentru care se asigură, de asemenea, sprijin lunar se majorează cu 15.
16. Amenzile de circulație: Se propune ca valoarea fixă a punctului amendă pentru amenzile contravenționale prevăzute de OUG 195/2002 să fie menținută în cursul anului 2020 la 145 lei.
17. Casele de marcat electronice fiscale: Se prorogă cu 12 luni termenul pentru dotarea operatorilor economici cu case de marcat electronice fiscale pentru cei care efectuează livrări de bunuri sau prestări servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și acceptatoare de bancnote sau monede, după caz.
18. La PNDL, în situația în care solicitările de transfer depășesc 80% din creditele bugetare disponibile pentru anul în curs, Ministerul Lucrărilor Publice va înștiința beneficiarii contractelor de finanțare cu privire la data limită și va efectua transferurile în limita creditelor bugetare.
• După primirea înștiințării, beneficiarii dispun măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuția de lucrări sau continuă implementarea obiectivelor de investiții din surse proprii sau alte surse legal constituite.
• Începând cu 1 ianuarie 2020, beneficiarii nu mai transmit solicitări de finanțare pentru etapa a II-a a PNDL pentru alte obiective de investiții.
19. Ministerul Tineretului și Sportului va primi 0,5% din accizele aplicate pentru țigări și băuturi alcoolice.
20 Se instituie, de la 1 ianuarie 2020, Fondul Național pentru Prevenirea Criminalității, administrat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Acesta se constituie prin virarea de către instituțiile publice a tuturor sumelor de bani confiscate, precum și a sumelor rezultate din valorificarea bunurilor confiscate în proceduri penale. Sumele vor fi utilizate pentru implementarea de proiecte privind educația juridică, prevenirea criminalității și asistența victimelor infracțiunilor.
Anual sumele din fond se alocă astfel:
20% pentru Ministerul Educației
20% pentru Ministerul Sănătății
15% pentru Ministerul Afacerilor Interne
15% pentru Ministerul Public
15% pentru Ministerul Justiției
15% pentru Agenție pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor propuse de asociații și fundații cu obiect de activitate în domeniul social.
21. Ajutorul de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România va fi suportat de Ministerul Economiei.
22. Compania Națională de Investiții preia programul gROwth – investim în copii, investim în viitor de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Acesta e programul pentru construirea de grădinițe cu profil sportiv gândit de Darius Vâlcov pentru Ion Țiriac. Sumele necesare pentru acest program vor fi date de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
23. De asemenea, programul pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii balneare se transferă de la Comisia de Prognoză la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
24. Departamentul pentru eficiență energetică trece de la ANRE la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
25. Se desființează Fondul de Dezvoltare și Investiții.
26. Salvarea Pilonului 2 de pensii. Se renunţă la cerinţele legate de elaborarea suplimentară de capital pentru administratorii fondurilor de pensii, se reduc comisioanele de administrare pentru Casa de Pensii şi ASF, lăsând mai mulţi bani în conturile participanţilor la fondurile la pilonul 2 de pensii. Se elimină şi opţionalitatea participanţilor între pilonul 1 şi pilonul 2 de pensii.
• În energie, taxarea de 2% din cifra de afaceri obținută din activități privind energia și plafonarea prețului la producătorii și furnizorii de gaze la 68 lei/MWh au fost abrogate. Au fost introduse prevederi tranzitorii. Până la data de 31 decembrie 2020, vor fi eliminate tarifele reglementate la energia electrică, iar până la 1 iulie la gazele naturale. Sumele strânse de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) din taxa de 2% vor fi transferate la Ministerul Economiei, în vederea sprijinirii programelor de eficienţă energetică şi a programelor de protecţia consumatorului vulnerabil. Este vorba de suma de 600 milioane lei.
27. Au fost abrogate şi prevederile din sectorul telecomunicaţiilor, atât în ce priveşte taxarea acestor companii, cât şi regimul contravenţiei în acest domeniu şi au fost abrogate prevederile legate de taxarea activelor bancare.
28. Indemnizațiile pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate vor fi înghețate în 2020 la nivelul lunii decembrie 2019.