Viorel Hrebenciuc, condamnat la 3 ani închisoare cu executare în dosarul intervenţiilor pentru licenţa Giga TV / Pedepse cu închisoarea și pentru Laura Georgescu, Narcisa Iorga și Gheorghe Ştefan "Pinalti"
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, marți, de Tribunalul București, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul intervențiilor pentru licența Giga TV, informează Mediafax. În acelaşi dosar, fosta şefă CNA Laura Georgescu a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.
Viorel Hrebenciuc a fost cercetat pentru că, susţineau anchetatorii la momentul trimiterii în judecată, acesta s-a implicat spre a determina funcţionari din Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV – controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan „Pinalti”.
În acest dosar a mai fost condamnată și Narcisa Iorga, fost membru CNA, care a primit 3 ani de închisoare. De asemenea, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Stefan a fost condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare.
Condamnările Tribunalului București nu sunt definitive și pot fi atacate cu apel.
Narcisa Iorga a fost urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc.
„Ulterior datei de 17.09.2013, dată la care CNA a decis retragerea licenţei audiovizuale pentru un post TV, suspecta Iorga Narcisa – Clementina, membru al CNA, a îndrumat persoana care controla societatea comercială deţinătoare a postului de televiziune respectiv, să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze. În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc”, se mai spune în comunicatul DNA.
Potrivit DNA, ca urmare a indicaţiilor primite de la Narcisa Iorga, „persoana respectivă i-a solicitat sprijin deputatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv”.
Procurorii anticorupţie susţin că Viorel Hrebenciuc – deputat şi membru al Comitetului Executiv Naţional al PSD -, la cererea lui Gheorghe Ştefan, s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul CNA ca instituţia să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul Giga TV.
„În realizarea acestor demersuri, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a folosit de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa de membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte”, arată DNA.
Procurorii precizau că postului TV în favoarea căruia ar fi intervenit Hrebenciuc i-a fost retrasă licenţa la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului.
În şedinţa CNA din data respectivă i-a fost retrasă licenţa postului Giga TV, controlat de Gheorghe Ştefan, decizia fiind luată cu şapte voturi „pentru” (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu) şi patru „împotrivă” (Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea) din 11 membri prezenţi.
După două săptămâni, respectiv la 1 octombrie 2013, CNA a revenit asupra deciziei, cu şase voturi în favoarea postului Giga TV (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Viorel Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi patru împotriva acestuia (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea), din 10 membri prezenţi.
Citește și: