Sari direct la conținut

Orban: Fosta guvernare a inventat Fondul de Dezvoltare şi Investiţii fără să aibă bani, ca să motiveze nişte primari

HotNews.ro
Ludovic Orban, Foto: Agerpres
Ludovic Orban, Foto: Agerpres

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seaară, la B1TV, că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii a fost „inventat” de fosta guvernare fără să aibă bani, „ca să îşi motiveze nişte primari” înainte de campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale, potrivit Agerpres.

„Când am spus că bugetul (pe acest an – n.r.) a fost construit pe minciună şi pe bani falşi toată lumea a sărit pe noi. La rectificarea bugetară am constatat că din veniturile programate în legea bugetului de stat noi încasăm cu 18 miliarde mai puţin. E clar că veniturile au fost umflate. Au dat creştere economică de 5,5%, în condiţiile în care FMI, Comisia Europeană au prognozat o creştere economică de 4,1%, cam pe cât ne vom închide anul ăsta. Umflând creşterea economică, evident că au umflat veniturile. Ministrul Finanţelor şi cu Guvernul (PSD – n.r.) au umflat veniturile ca să dea drumul la cheltuieli nesăbuite, multe dintre ele nenecesare, care au fost făcute mai mult să servească clientelei. De exemplu, Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Au inventat acest fond fără să aibă bani, ca să mai păcălească nişte primari sau, mai bine zis, ca să îşi motiveze nişte primari înainte de campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale”, a spus Orban la B1 Tv.

El a adăugat că în ce priveşte Fondul de Dezvoltare şi Investiţii au fost întocmite nişte contracte şi „date câteva zeci de avansuri”.

„Acest fantomatic Fond de Dezvoltare şi Investiţii nu are bani, are promisiuni de bani, adică se alimentează cu împrumuturi din trezorerie, împrumuturi care sunt făcute pe o perioadă de 20 de ani, la o dobândă de 1%, se rambursează în timp, dar banii ăştia nu există. Există proiecte aprobate, proiecte pe care s-au semnat contracte şi proiecte pe care s-au dat avansuri. Cea mai dificilă situaţie este pentru proiectele pe care s-au dat avansuri în baza unor contracte”, a menţionat premierul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro