Șeful Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă: Aruncăm 6.000 de tone de alimente zilnic, în România, 2,2 milioane de tone pe an
Aproximativ 6.000 de tone de alimente se aruncă zilnic, în România, a declarat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely, citat de Agerpres.
„Aruncăm 6.000 de tone de alimente zilnic, în România, 2,2 milioane de tone pe an. Este foarte mult, deşi, repet, în UE suntem pe un loc destul de onorabil faţă de alte ţări care aruncă şi mai mult”, a afirmat marţi Borbely, la conferinţa internaţională „Împreună combatem risipa alimentară”, organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, în parteneriat cu Asociaţia Sărbătoarea Gustului.
Potrivit acestuia, peste 50% din deşeurile alimentare sunt din gospodării.
„53% (din deşeurile alimentare n.r) sunt din gospodării (…) Înseamnă că e vorba de noi, de cetăţeni, e vorba de cum ne gospodărim (…). S-au făcut studii, foarte mulţi şi-ar dori să poată colecta deşeuri alimentare, le-ar putea valorifica, dar trebuie să existe un sistem pus la punct, se degradează mâncarea, o estimare greşită a cantităţii când mergem şi cumpărăm alimente, cumpărături în exces, deci 11,9% se aruncă din mâncarea cumpărată, în Europa media este dublă, deci stăm puţin mai bine, dar încă avem foarte multe de făcut”, a afirmat Borbely.
El a menţionat că în România 15% din populaţie este obeză.
„Nu stăm foarte rău nici aici, dar faţă de 2014 a crescut acest procent, deci suntem mai obezi în 2019 decât din 2014, iar o treime este supraponderală”, a spus Borbely.
El a afirmat că în România un copil din doi cu vârsta de până la 6 ani se află în risc de sărăcie şi excluziune socială, un procent mult mai mare decât media europeană.
„Suntem pe locul 9 în topul celor mai risipitoare ţări din punct de vedere al risipei alimentare. 1,3 miliarde de tone de alimente sunt aruncate şi 820 de milioane de oameni nu au zilnic suficientă mâncare”, a declarat Borbely.