Sari direct la conținut

Viorica Dăncilă se răzgândește legat de 10 august: Da, am spus atunci că seamănă cu o lovitură de stat, am văzut pe urmă că nu a fost o lovitură de stat

HotNews.ro
Viorica Dăncilă se răzgândește legat de 10 august: Da, am spus atunci că seamănă cu o lovitură de stat, am văzut pe urmă că nu a fost o lovitură de stat

La un an și 3 luni de la evenimentele din 10 august, Viorica Dăncilă nu mai consideră că a fost o lovitură de stat, așa cum a susținut. Ea a declarat, joi seară, că a „văzut” apoi că nu a fost o lovitură de stat, dar întrebată insistent de jurnaliști când și-a dat seama de acest lucru, a evitat constant să răspundă: „Chiar vreți să vorbim doar de 10 august?”.

Întrebată în conferința de presă dacă a citit raportul Jandarmeriei legat de 10 august, Viorica Dăncilă a spus că „nu trebuie să venim noi cu scenarii sau cu alte interpretări” și că trebuie văzut ce va spune justiția.

„Haideți să vedem ce va spune justiția și cei care se fac vinovați să se prezinte în față legii și să fie pedepsiți conform normelor legale. O parte din ceea ce s-a desecretizat în raport vine în sprijinul celor afirmate înainte”, a declarat Dăncilă în conferința de presă convocată pentru a-și „prezenta prioritățile sale pentru mandatul de președinte al României”.

Chestionată dacă își menține declarațiile că ceea ce s-a întâmplat în 10 august a fost o lovitură de stat, Viorica Dăncilă a răspuns: „Cred că entitățile menționate în acet raport trebuie să dea acest răspuns. Da, am spus atunci că seamănă cu o lovitură de stat, având în vedere că s-a încercat intrarea în Palatul Victoria. Am văzut pe urmă că nu a fost o lovitură de stat”.

Întrebată dacă crede, deci, că a fost sau că nu a fost lovitură de stat, Viorica Dăncilă a evitat să răspundă, susținând că a răspuns deja și că „sunt lucruri mai importante de discutat, precum candidatura la președința României”.

„Am răspuns legat de evenimentele din 10 august și eu cred că este corect să vedem ce spune justiția, pentru că nu putem face noi aceste aprecieri. Justiția este făcută de către judecători”, a spus Viorica Dăncilă.

Întrebată când și-a dat seama că nu a fost lovitură de stat, Dăncilă a răspuns: „Chiar vreți să vorbim doar de 10 august? Să mai avem și alte teme. De ce nu mă întrebați de 10 august anul acesta, când oamenii au protestat normal și au înțeles să se delimiteze de grupurile violente?”.

Ea a refuzat, de asemenea, să spună unde anume era atunci în concediu, a ținut să sublinieze că nu are „nicio legătură cu dosarul 10 august” și acuzându-i pe jurnaliști că încearcă să îi găsească o vină.

Raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 a fost desecretizat în urmă cu o săptămână și poate fi folosit acum de către DIICOT în cercetarea penală. Raportul va putea fi făcut public la finalul anchetei procurorilor, spunea ministrul de Interne Marcel Vela.

Aproape 800 de protestatari au depus plângeri penale împotriva jandarmilor, după violențele de la mitingul diasporei din 10 august anul trecut. Șefii din Jandarmerie au fost puși sub acuzare în acest dosar pe 21 septembrie 2018, fiind acuzați de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals. Alături de șefii din Jandarmerie a fost pus sub acuzare, la acel moment, și secretarul de stat în MAI Dan Mihai Chirică.

Până acum au fost audiați peste 1.100 de martori şi sute de victime ale violenţelor. Doar o parte dintre documentele emise de structurile Ministerului de Interne au fost declasificate însă şi au ajuns la procurori.

De partea cealaltă, 160 de membri ai forţelor de ordine au reclamat şi ei că au fost agresaţi de demonstranţi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro