Ultimul refugiu de gheață din Oceanul Arctic dispare cu o viteză de două ori mai mare decât se credea inițial

Porțiunea de gheață cu cea mai mare grosime din Oceanul Arctic, care este de asemenea și cea mai veche, dispare de două ori mai repede decât restul gheții din ocean, potrivit unui nou studiu, scrie Phys.org.

Un nou studiu din publicația AGU Geophysical Research Letters dezvăluie că gheața din Oceanul Arctic, la nord de Groenlanda, este mult mai mobilă decât se credea anterior, din cauza curenților oceanici și a vânturilor care transportă gheața. Ca rezultat, masele de gheață din zonă, ultimul loc în care cercetătorii se așteptau ca pătura de gheață să dispară, se micșorează la o viteză de două ori mai mare decât în restul regiunii. Modelele climatice prezic că verile arctice vor deveni în curând lipsite de gheață, poate chiar în anii 2030, ceea ce înseamnă că mai puțin de un milion de km pătrați de gheață vor acoperi Oceanul Arctic pe timpul verii.

În mare parte, gheața care acoperă zona arctică are o vechime cuprinsă între 1 și 4 ani, potrivit datelor de la National Snow and Ice Data Center. În timp ce gheața subțire, nouă, se topește pe timp de vară, doar un arc de 2.000 de km de gheață va rămâne, care se întinde de la Arhipelagul Arctic Canadian până la coasta de nord a Groenlandei. Pe această porțiune, pe care experții o numesc Ultima Arie de Gheață, gheața din apă are o vechime mai mare de 5 ani și poate avea o grosime de peste 4 metri.

Noul studiu sugerează că Ultima Arie de Gheață este un loc dinamic care cuprinde subregiuni în care grosimea gheții variază cu până la 1.2 metri, de la an la an. Gheața devine tot mai subțire în două subregiuni distincte, care pierd 0.4 metri per decadă.

„Nu putem trata Ultima Regiune de Gheață ca pe o regiune monolitică de gheață care va dura foarte mult timp”, a declarat Kent Moore, un fizician de la Universitatea Toronto, autor principal al noului studiu.

Pentru vietățile care se bazează pe gheață pentru supraviețuire, Ultima Arie de Gheață oferă un sanctuar și un ultim loc de retragere, într-o lume care se încălzește. Înțelegerea felului în care această regiune se modifică pe parcursul anului ar putea ajuta specialiștii să își dea seama care sunt locurile cele mai bune pentru adăpostirea acestor animale, susțin autorii studiului.