Orban crede că va fi cea mai mare prezență din istoria primului tur al alegerilor prezidențiale
Premierul Ludovic Orban consideră că la primul tur al alegerilor prezidențiale se va înregistra cea mai mare prezență din istoria acestui tur de scrutin. Președintele PNL pune creșterea prezenței la vot pe seama schimbărilor legislative care au extins votul în diaspora pe trei zile, relatează Mediafax.
„Este o prezență bună și cred că va fi cea mai mare prezență din istoria primului tur al alegerilor prezidențiale, ceea ce arată că îmbunătățirea condițiilor de exercitare a dreptului de vot permite mai multor români să voteze și sunt convins că și în continuare, la alegeri, numărul românilor din diasporă care își vor exercita dreptul de vot va crește”, a declarat, duminică, Ludovic Orban, la sediul PNL.
De asemenea, acesta a transmis că procesul electoral se desfășoară în condiții bune, fiind înregistrate „doar incidente minore”.
„În ceea ce privește derularea procesului electoral, acesta se derulează în condiții foarte bune. Avem semnalate doar incidente minore, nesemnificative, atât la votul exprimat în țară, cât mai ales în diasporă, unde procesul este fluid, unde, practic, toate Birourile Electorale ale secțiilor de votare sunt funcționale, unde nu avem semnalări legate de niciun semn de obstrucție și, dimpotrivă, o fluidizare foarte bună a procesului electoral, ceea ce înseamnă că modificările legislative făcute sunt modificări, care în sfârșit au permis românilor din diasporă să își exercite dreptul de vot în cele mai bune condiții”, a afirmat Ludovic Orban.
Șeful Executivului a spus că PNL va efectua o numărătoare paralelă a voturilor, după primul tur de scrutin al prezidențialelor.
„Suntem pregătiți. Vom face numărătoarea paralelă, vom confrunta datele numărătorii paralele cu datele care, din fericire, vor fi făcute publice, nu așa cum au dorit alții, să ascundă de ochii lumii, practic, modul în care se derulează centralizarea rezultatelor și vom avea și noi rezultate, astfel încât să comparăm cu rezultatele oficiale”, a explicat Orban.
Premierul a declarat că reprezentantul PNL din secția de votare de la Liceul Jean Monnet a încercat să intervină pentru a permite jurnaliștilor să intre în secție, după ce acestora li s-ar fi interzis accesul de către președintele Biroului Electoral respectiv.
„Este decizia președintelui Biroului Electoral al secției de votare. Noi, imediat, am luat legătura cu reprezentantul nostru în Biroul Electoral și Biroul Electoral a încercat să intervină pentru a permite jurnaliștilor prezența în cadrul Secției de votare, dar se pare că acolo este un președinte al Biroului Electoral al Secției de votare care, când vota Dragnea, permitea presei să intre dar când votează reprezentanții altor formațiuni, nu permite prezența presei. Sper ca la următoarele alegeri să se găsească, totuși un președinte al Biroului Electoral al Secției de votare care să permită accesul mass-mediei și implicit al cetățenilor, la exprimarea dreptului de vot de către personalitățile sau oamenii cu funcții publice care votează acolo”, a explicat liderul PNL.