Sari direct la conținut

10 tineri au adus României locul 1 la Campionatul European de Securitate Cibernetică din acest an

HotNews.ro
Echipa Romaniei la ECSC 2019, Foto: Hotnews
Echipa Romaniei la ECSC 2019, Foto: Hotnews

Reprezentativa României s-a clasat pe locul 1 la Campionatul European de Securitate Cibernetică (ECSC) 2019, podiumul fiind completat de Italia (locul II) şi Austria (locul III). Cea de-a şasea ediţie ECSC, organizată în premieră de ţara noastră, a reunit echipe din 20 de state, formate din tineri elevi şi studenţi pasionaţi de cybersecurity, se arată într-un comunicat al grupului UTI.

România a fost prezentă la European Cyber Security Challenge 2019 cu un lot format din 10 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, selectaţi din peste 300 de potenţiali competitori: Robert Vulpe (căpitan), Florian-Robert Dobre, Dragoş Albăstroiu, Ioan Dragomir, Mihai Dăncăescu, Cristian Done, Matei Bădănoiu, Alexandru Ţop, Tudor Moga şi Mihai Cioată.

Lista ţărilor înscrise în competiţia desfăşurată la Bucureşti, în perioada 9-11 octombrie, a fost completată de Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Elveţia, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Spania, Portugalia şi Marea Britanie.

Clasamentul final a rezultat în urma parcurgerii de către participanţi a testelor din domenii precum securitate web, criptografie, inginerie inversă şi investigaţii, programare, atac şi apărare, securitate Linux / windows / macOS, securitate dispozitive mobile şi IoT.

ECSC, eveniment susţinut la inițiativa Agenției Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA), organizat anul acesta în România de SRI, CERT-RO şi ANSSI, este o competiţie în cadrul căreia ţara noastră s-a impus şi în ediţiile precedente. Astfel, România a reuşit să obţină titlul de vicecampioană în 2016 şi 2017 iar în 2015 şi 2016 a fost desemnată de juriu ca având cea mai bună expunere a modului în care a rezolvat sarcinile din concurs.

În organizarea ediţiei din acest an a Campionatului European de Securitate Cibernetică un rol deosebit l-au avut şi companiile româneşti din domeniul cybersecurity – certSIGN (parte a grupului UTI) şi Bit Sentinel – implicate activ în buna desfăşurare a evenimentului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro