România ar putea deveni hub de gaze în urma unui acord între Transgaz și austriecii de la CEGH
Transgaz a informat marți acționarii și investitorii asupra faptului că a semnat cu Austrian Central European Gas Hub AG (CEGH) un acord de cooperare în vederea constituirii HUB-ului gazier în România. În acest sens va fi înființată o societate mixtă ”Romanian Gas Hub”, care va avea ca obiectiv operarea Punctului Virtual de Tranzacționare din România (PVT).
Acordul de Cooperare a fost semnat din partea Transgaz SA România, de Ion Sterian, director general și din partea Central European Gas Hub AG, de Gottfried Steiner, CEO.
Ulterior semnării acordului, vor începe demersurile pentru înființarea “Romanian Gas Hub”, societate ce va furniza servicii profesionale de hub gazier pentru România (inclusiv servicii de comercializare și servicii conexe) și va avea ca scop operarea Punctului Virtual de Tranzacționare din România (PVT). Transgaz va deține 51% din acțiuni, iar CEGH 49%. Transgaz va nominaliza Directorul General, iar CEGH va nominaliza Directorul General Adjunct.
Potrivit Transgaz, România este localizată pe importante coridoare de transport între piețele bine dezvoltate din centrul Europei și sursele de aprovizionare din SE Europei. Romania are o rețea de conducte de peste 13.300 km, un nivel ridicat al producției interne de gaze naturale de aproximativ 10 mld. mc./an și un consum de aproximativ 11 mld.mc/an. Rețeaua este operată în mod profesionist de Transgaz și dispune de cele mai bune condiții esențiale pentru crearea unui hub de gaze funcțional, lichid și bine acceptat pe piața energetică.
Hub-ul presupune regândirea tuturor activităților din sectorul gazelor naturale într-un singur scop, acela de a facilita tranzacționarea gazelor naturale cu scopul obținerii celor mai bune prețuri ale gazelor la un moment dat, transmite Transgaz.
Prin înființarea “Romanian Gas Hub” părțile doresc să asigure pe piață un cadru de tranzacționare lichidă a gazelor naturale în România și să sprijine comercianții gazieri în derularea afacerilor lor.
“Prin acest hub de gaze, Transgaz își afirmă rolul de leader în ceea ce privește asigurarea securității energetice în România și în regiune. Hub-ul Românesc de gaze este o reușită deosebit de importantă, care creează premisele pentru dezvoltarea economică și financiară a României. Transgaz are capacitatea și know-how-ul necesare pentru a gestiona proiectul. Cu sprijinul Ministerului Economiei, acționarul majoritar al Transgaz, al tuturor factorilor decizionali, vom reuși să dezvoltăm sectorul gazier, transformându-l într-unul din principalele motoare de dezvoltare ale țării. După implementarea calendarului privind înființarea noii societăți, Romanian Gas Hub, estimată pentru finalul lunii februarie 2020. Funcție de ceea ce hotărăște Statul Român, în această societate pot intra în calitate de acționari, companii/ entități românești precum: Romgaz, OMV Petrom, alți producători de gaze din România, CEC sau Eximbank în calitate de Casă de Clearing, OPCOM, BRM, BVB , ș.a „, a declarat Ion Sterian, Director General al Transgaz SA.
“România având un sistem mare de conducte gaziere și o producție națională de gaze ridicată, asigură condițiile ideale pentru un cadru de tranzacționare a gazelor. CEGH a creat cu succes cel mai lichid loc de tranzacționare din centrul și estul Europei și este mândru să susțină Transgaz în dezvoltarea unui hub gazier în România”, a spus la rândul său Gottfried Steiner, CEO al Central European Gas Hub AG.
Central European Gas Hub AG (CEGH) este operatorul Punctului Virtual de Tranzacționare (PVT) din Austria și asigură o platformă de nominalizare a gazelor pentru companii internaționale. Produsele de pe Bursa Gazieră pentru piața austriacă și cehă sunt oferite pe platforma PEGAS prin cooperare între Powernext și CEGH. CEGH este subsidiara OMV Gas&Power (65%), Wiener Boerse (20%) și Eustream (15%). CEGH s-a demonstrat a fi una din platformele de tranzacționare de top din Europa Centrală cu volume nominalizate de 659 TWh de gaze naturale în PVT CEGH și un volum comercializat de 133 TWh pe piața bursieră de gaze PEGAS CEGH (2018).