Sari direct la conținut

Directorii liceelor agricole din România, instruiți de experți francezi în domeniu

HotNews.ro

​​Directorii celor 58 de licee cu profil agricol coordonate de Ministerul Agriculturii și Dezvotării Rurale (MADR) se vor întâlni cu un grup de experți francezi, în cadrul unei sesiuni de instruire care vizează infrastructura și mecanismele necesare pentru organizarea unor stagii de practică de calitate pentru trei domenii: agronomie, zootehnie și industrie alimentară, arata fermierinromania.ro.

Experții francezi, cooptați cu sprijinul ambasadei Franței la București, vor susține în România un curs de patru zile, în perioada 7 – 10 octombrie a.c. Primele două zile se adresează directorilor liceelor agricole, iar următoarele două sunt dedicate discuțiilor pe specialități cu reprezentanți ai MADR, ai Consiliului Național pentru dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), cu profesori care predau discipline tehnice și cu membri ai consorțiului (format din World Vision Romania, Civitas, Centrul Român de Politici Europene și Romanian-American Foundation, Junior Achievement, CEED) care, împreună cu Ministerul Agriculturii din România, organizează acest eveniment.

Profesorii din România se ghidează după manuale din anii 80 – 90

„Pregătirea profesorilor de liceu agricol este esențială dacă vrem să avem specialiști și fermieri de succes în viitor. În condițiile în care, pentru predare, profesorii se ghidează după manuale din anii 80 sau 90 – singurele disponibile -, este extraordinar să avem sprijinul Franței, țara cu un sistem de învățământ agricol extrem de performant. Cred că este un început bun pentru liceele agricole din România. Pe de o parte, avem implicarea Ministerului Agriculturii pentru asigurarea bazei materiale și, pe de altă parte, acest trasfer de know-how generat de colaborarea cu experți și licee agricole din Franța”, a declarat Crenguța Bărbosu, Senior Program Manager Agricultură și Dezvoltare la Fundația World Vision România.

În luna aprilie 2019, World Vision a organizat o vizită de studiu a învățământului agricol din Franța, țară în care educația agricolă este a doua cea mai importantă, după cea teoretică, din sistemul educațional național. Au participat licee implicate în program, reprezentanți ai MADR, ai CNDIPT, ai Federației Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) din Romania.

„Am interacționat cu ministerul francez al agriculturii, direcțiile centrale și regionale pentru învățământ, cu două licee agricole și fermele lor didactice, cu o Cameră Agricolă, cu ferme și tineri fermieri, cu instituții de suport specializate, dar și cu entități specifice – centre de ”apprentisage” (o formă de ucenicie) sau case familiale rurale (maison familiale rurale)”, a precizat Crenguța Bărbosu. Reprezentantul World Vision Romania speră ca aceste acțiuni să inspire factorii responsabili în domeniu, iar modelele concrete care pot fi aplicate în România să fie implementate, pentru revitalizarea învățământului profesional și tehnic agricol.

World Vision Romania este o organizație implicată activ în procesul de profesionalizare a învățământului cu profil agricol din România. Împreună cu alte patru organizații (JAR, Civitas, CEED, CRPE) derulează programul „Mândru să fiu fermier”, prin care 11 licee cu profil agricol din toate regiunile țării sunt sprijinite să ofere programe educaționale relevante pentru economia locală și pentru formarea viitorilor fermieri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro