CEZ a demarat testele pentru vânzarea activelor din România
Grupul CEZ a lansat o testare de piaţă privind vânzarea activelor deținute în România, printre care parcul eolian din Dobrogea şi distribuția din Oltenia, potrivit unui comunicat al companiei. Reamintim că CEZ și-a manifestat încă din vară intenția de a vinde activele din România. La fel și grupul italian ENEL. Una dintre companiile interesate de achiziționarea acestor active este Hidroelectrica.
Interesul confirmat în scris de potenţialii investitori va fi urmat de o invitaţie de a depune o ofertă neangajantă. Potenţialii investitori şi pot exprima interesul atât pentru întregul grup de companii menţionate, cât şi în mod individual pentru oricare dintre companii, potrivit comunicatului.
În România, CEZ vizează vânzarea a şapte companii şi păstrarea celor cu activităţi din domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO) şi de trading. Aceşti paşi sunt în conformitate cu noua strategie aprobată anterior de compania-mamă.
CEZ a inclus şapte companii româneşti în testarea de piaţă: Distribuţie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power şi CEZ România).
Testarea este realizată de banca de investiţii Societe Generale. Procesul de transfer al activelor din Romania se derulează în conformitate cu noua strategie a companiei-mamă, aprobată în luna iunie a acestui an. Aceasta prevede transferul treptat al activelor din Bulgaria, România, Turcia și parțial Polonia. Fac excepție companiile axate pe domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO), pe care CEZ dorește să le dezvolte mai departe.
Grupul CEZ din România se numără printre principalii lideri de utilități integrate din România. Acesta include compania de distribuție (1,4 milioane portofoliu de clienți, 6.826 GWh de energie electrică livrata în 2018), cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa situat la Fântânele-Cogealac (capacitate instalată de 600 MW, producție de 1.105 GWh in 2018), sistemul hidroelectric din Reșița format din patru lacuri de acumulare și patru micro hidrocentrale (capacitate instalată 22 MW în total, producție de 83 GWh in 2018) și furnizarea de energie electrică și gaze către clienții finali (vânzari de 3.425 GWh în 2018).
Citește și