Scandalul creșterii prețurilor din telecom: După Vodafone, și RCS&RDS a fost amendat și obligat de către ANPC să nu își majoreze tarifele
RCS&RDS a obținut în instanță suspendarea unui ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) din luna iunie a acestui an, prin care instituția a blocat decizia operatorului de majorare a prețurilor, scrie Profit.ro. Ordinul ANPC a fost precedat de o amendă de 70.000 de lei, sancțiune contestată de asemenea în instanță. Scandalul creșterii prețurilor în telecom a început în luna aprilie din acest an, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, pe fondul unor creșteri de prețuri efectuate sau anunțate de toți operatorii de comunicații mobile.
Curtea de Apel a decis în data de 9 august 2019 să admită cererea formulată de RCS&RDS împotriva ANPC și a dispus „suspendarea executării Ordinului ANPC nr.212/06.06.2019 până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept.„
Decizia instanței putea fi atacată cu recurs și datele de la Curtea de Apel arată că ANPC a formulat recurs în data de 3 septembrie 2019.
La Judecătoria Sectorului 5, unde își are sediul RCS&RDS, există un dosar în care operatorul controlat de miliardarul orădean Zoltan Teszari cere anularea unei amenzi care i-a fost aplicată de ANPC în data de 30 mai 2019.
Profit.ro a obținut detalii despre acest dosar. În preambulul motivării deciziei Curții de Apel, document consultat de Profit.ro, „RCS&RDS sustine că revenirea la prețurile practicate anterior majorării din martie 2019 ar reprezenta o pierdere de venituri de 70,3 milioane de lei în acest an și că până la obținerea unei decizii de anulare a ordinului ANPC printr-o hotărâre definitivă, în toata această perioadă (circa 2-3 ani, cât este probabil să dureze litigiul) compania ar fi lipsită în mod injust de suma de 140,4 – 210,9 milioane de lei, pe care nu ar putea-o recupera niciodată de la consumatori și pe care nu ar putea să o integreze în facturile viitoare.”
Vodafone România are dreptul să crească prețurile serviciilor de comunicații începând de vineri, 5 iulie, după ce Curtea de Apel a decis să suspende executarea ordinului președintelui ANPC care i-a interzis majorarea prețurilor serviciilor sale. Decizia a fost executorie până la soluţionarea instanţei de fond și putea fi atacată cu recurs de către ANPC, fapt care s-a și întâmplat.
- Istoria unui scandal izbucnit în plină campanie electorală: Creșterea prețurilor în telecom și cum a ajuns Vodafone să se judece cu Protecția Consumatorilor
Scandalul creșterii prețurilor în telecom a început în luna aprilie din acest an, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, pe fondul unor creșteri de prețuri efectuate sau anunțate de operatorii de comunicații mobile.
Senatorul ALDE, Daniel Zamfir, i-a chemat la audieri în Parlament, în data de 16 aprilie, pe reprezentanții operatorilor de telefonie mobilă, precum și conducerile ANPC (Protecția Consumatorilor) și ANCOM (Arbitrul telecom) pentru a da explicații legate de anunțurile privind creșterea prețurilor.
- Daniel Zamfir a vrut să afle dacă aceste majorări au legătură cu OUG 114/2018, controversata ordonanță a lăcomiei care a suprataxat mediul de afaceri, inclusiv cel din telecom.
La acel moment, RCS&RDS și Telekom România majoraseră deja prețurile serviciilor, iar UPC și Vodafone își anunțaseră clienții că vor majora tarifele cu circa 1 euro, începând din luna mai. Orange nu a majorat tarifele pentru clienţii existenţi, dar şi-a relansat oferta comercială de abonamente, cu noi planuri tarifare care erau mai scumpe tot cu 1 euro pentru clienţii noi.
Niciun operator nu a pus majorarea prețurilor pe seama Ordonanței lăcomiei deși toți au criticat la unison noile taxe și amenzi impuse prin OUG 114, ca având un efect negativ asupra sectorului telecom.
Dintre toți operatorii telecom invitați de senatorul ALDE, doar conducerea RCS&RDS a venit la audieriși a negat că a majorat prețurile din cauza OUG 114.
- „Noi am anunțat în 10 ianuarie că vom avea o creștere de tarife, dar această mutare are o multitudine de factori în spate. Creșterea nu a fost doar în România, ci și în Ungaria, datorită unor factori cumulați, în condițiile în care noi nu am crescut prețurile timp de aproape 10 ani. (..) OUG 114 nu a avut nicio influență asupra noastră.„, a spus atunci Valentin Popoviciu, vicepreședintele DIGI/RCS&RDS.
Prezent la audieri, Marius Pîrvu, președintele ANPC, a anunțat că a deschis o investigație după ce autoritatea a primit „o serie de reclamații vis a vis de modul unilateral prin care o companie de telefonie vrea să modifice prețurile. Ne-am sesizat și suntem în derularea unei verificări”.
Acesta nu a dorit să spună despre ce companie de telefonie este vorba.
- Pentru detalii citește: Dezbaterea din Senat privind creșterea prețurilor din telecom: Doar DIGI a venit la audieri/Șeful ANPC a spus că a deschis o investigație
La câteva zile după audierea din Parlament, ANPC a anunțat în data de 25 aprilie că a amendat cu 70.000 de lei ‘un operator de telefonie mobilă’ pentru ”practici incorecte față de consumatori” care au ca scop creșterea prețului abonamentelor.
- Autoritatea nu a prezentat numele operatorului, dar surse din industrie au precizat pentru HotNews.ro că este vorba de Vodafone.
Ulterior, în data de 4 mai, ANPC a anunțat că „a dispus prin Ordin al Președintelui ca începând cu data de 2 mai 2019 operatorul de telefonie mobilă amendat în urmă cu doar câteva zile, să înceteze practicile comerciale incorecte față de consumatori. Operatorul economic poate contesta măsurile luate de către ANPC în justiție, dar prevederile Ordinului sunt executorii până la soluționarea definitivă în instanță”, se menționa în comunicatul de presă.
- De atunci și până în prezent, niciun alt operator de telefonie mobilă nu a mai fost avertizat sau sancționat de ANPC pentru majorarea unilaterală a prețurilor.
Vodafone a atacat în instanță măsurile dispuse de ANPC, cerând suspendarea și anularea atât a ordinului ANPC cât și a amenzii. Procesele sunt acum în derulare.