Facebook va testa ascunderea contorului care arată câte reacții a primit o postare
Facebook ar putea testa, cum se întâmplă deja pe Instagram, ascunderea contorului de Like-uri și Reacții, astfel încât doar cel care a postat să vadă numărul exact. Ideea ar fi să se reducă presiunea socială și lupta dură pentru cât mai mule Like-uri. Facebook a confirmat intenția de a face testul, dar pare puțin probabil că va dispărea prea curând contorul de like-uri.
Cercetătorul Jane Manchun Wong a descoperit linii de cod în aplicația de Android a Facebook care indică faptul că vor exista astfel de teste.
Facebook is working to hide like counts, too!https://t.co/WnUrM12aZg
Tip @Techmeme pic.twitter.com/TdT73wT6A0
— Jane Manchun Wong (@wongmjane) September 2, 2019
Practic, doar cel care a postat ceva va vedea câte reacții a primit, în timp ce prietenii acelui user nu vor vedea numărul final, dar vor vedea lista cu cei care au dat reacții.
Pe de altă parte, Wong notează că la comentarii nu s-a schimbat nimic și va fi afișat numărul de reacții.
Instagram a început un test similar în Canada, în luna aprilie, iar în iulie a adăugat alte șase țări.
Dacă va face testul, pe un număr limitat de useri, Facebook va dori să vadă dacă măsura nu îi va afecta veniturile din publicitate. Dacă veniturile vor scădea mult, aproape sigur Facebook nu va implementa la nivelul întregii rețele ascunderea contorului.
Destui utilizatori, mai ales cei tineri, au devenit dependenți de verificarea constantă a numărului de like și de reacții primite și își stabilesc și o țintă înainte de a posta. Retragerea contorului de Like-uri ar putea avea un efect pozitiv asupra utilizatorilor, spun cei care susțin mișcarea.
Evident că cei care sunt preocupați de numărul de reacții îl vor vedea pentru postările proprii, însă nu ar mai avea cu ce să compare.
Când testul va fi făcut, se va aplica doar pe un număr redus de useri din câteva țări.