Guvernul va suplimenta fondurile pentru exproprierile din construcția autostrăzii Sebeș-Turda
Guvernul va adopta în ședința de miercuri alocarea unei sume suplimentare pentru exproprierea unui imobil aflat pe coridorul unde va fi construit lotul 1 al autostrăzii Sebeș-Turda. Executivul va aproba și alocarea avansului de 2,5 milioane de dolari acordat de BIRD pentru Cartierul pentru Justiție, potrivit Mediafax.
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de miercuri actul normativ prin care aprobă suma de 151.230 lei pentru un imobil situat pe coridorul de expropriere al autostrăzii „Autostrada Sebeş – Turda” – lot 1 secţiunea B, km 14+000 – km 17+000. Suma va fi alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Proiectul autostrăzii este finanțat din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (POIM), secțiunea programe din Fondul European de Dezvoltare Regională.
În aceeași ședință, Executivul va aproba actul de ratificare a scrisorii de înțelegere dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) privind avansul de 2,5 milioane de dolari din împrumutul necesar proiectului ”Cartierul pentru justiție”. Scrisoare a fost semnată la Bruxelles pe 30 mai și la București la 6 iunie.
Ministerul Justiției va implementa proiectul și va avea întreaga autoritate şi responsabilitate în aplicarea prevederilor Scrisorii. Ministerul va implementa activitățile aferente avansului prin Direcţia de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe, din cadrul Ministerului Justiţiei.
Executivul mai are pe ordinea de zi de miercuri următoarele proiecte:
„- Proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi;
– Proiect de lege pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare la Reţeaua europeană de prevenire a criminalităţii-EUCPN, de către Poliţia Română, precum şi pentru completarea anexei nr.2.2 la Ordonanţa Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte;
– Proiect de ordonanță pentru modificarea art. 1 alin. (1) lit.c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
– Proiect de ordonanță pentru modificarea pct.1 din anexa la Legea nr. 196/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 74/2001 privind abilitarea Ministerului Afacerilor Interne de a angaja şi presta servicii;
– Proiect de ordonanță pentru reglementarea unor măsuri fiscal bugetare;
– Proiect de ordonanță privind prorogarea termenului prevăzut la art. II din Legea nr. 163/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii;
– Proiect de hotărâre privind înscrierea unor imobile, situate în comuna I.L.Caragiale, sat Ghirdoveni, respectiv în comuna Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, pentru actualizarea valorii de inventar a imobilului 334, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;
– Proiect de hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a unui imobil situat în comuna Mihai Bravu, judeţul Giurgiu şi trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii şi amenajări la terenuri din cadrul imobilului în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora, pentru actualizarea valorii de inventar a imobilului 2258 aflat în domeniul public al statului şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;
– Proiect de hotărâre privind actualizarea valorilor de inventar ale imobilelor 2300 şi 3530, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, pentru trecerea unei părţi din imobilul 3530 din domeniul public în domeniul privat al statului şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului;
– Proiect de hotărâre privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Suceava, Constanţa, Braşov, Vrancea, Vâlcea, Dolj, Ialomiţa, Alba, Ilfov, Mureş, Harghita, Prahova şi municipiul Bucureşti;
– Proiect de hotărâre privind trecerea unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor, din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi demolării;
– Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „SISTEMUL ELECTRONIC INTEGRAT AL ONRC CONSOLIDAT ŞI INTEROPERABIL DESTINAT ASIGURĂRII SERVICIILOR DE E-GUVERNARE CENTRATE PE EVENIMENTE DE VIAŢĂ (ONRC V2.0)”
– Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului „Sistem Naţional de Management privind Dizabilitatea – SNMD”;
– Proiect de hotărâre privind acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Bucovinei;
– Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea anexei nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, concesionate Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – S.A., ca urmare a inventarierii anuale;
– Proiect de hotărâre pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de Ministerul Finanţelor Publice şi de instituţiile aflate în subordinea acestuia şi termenele de clasificare aferente;
– Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 pentru Compania Naţională a Uraniului S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei”.