Sari direct la conținut

Petre Daea: România a realizat în prima parte a anului 47% din exportul european de grâu

HotNews.ro
Petre Daea, Foto: Agerpres
Petre Daea, Foto: Agerpres

România a realizat în prima parte a anului 47% din exportul de grâu al Uniunii Europene, fiind al cincilea exportator de grâu al lumii și al optulea exportator de porumb, a declarat marți ministrul Agriculturii Petre Daea, citat de Mediafax.

„România a fost, este și va rămâne cerealieră, nu ai unde pune altfel de culturi, chiar cu pistolul la tâmplă”, a spus ministrul, la DC News.

Pe de altă parte, Daea a admis că trebuie adăugată valoare exportului, iar proteina vegetală trebuie transformată în proteină animală, care să fie exportată.

În privința cantităților de produse agricole recoltate în această campanie, Daea a spus că nu le va anunța decât după ce „se răsucește cheia în broască” și se încheie recoltatul, dar că 2019 va fi al treilea an foarte bun pentru agricultură, în condițiile în care fermierii s-au dotat cu utilajele necesare și au primit subvențiile la timp. „Nu ne mai dăm jos de pe podium”, a spus ministrul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro