Schimbările climatice au afectat și taigaua siberiană: Incendiile, inundațiile și chiar gândacii, problemele cu care Rusia se confruntă în această perioadă
Chiar dacă taigaua siberiană este unul dintre cele mai reci locuri de pe planetă, lunile de vară ale acestui an au adus incendii de vegetație uriașe. După cum relatează CNN, în săptămânile precedente aerul a fost irespirabil din cauza fumului datorat incendiilor, iar gândacii au mișunat peste tot, fiind imposibil de scăpat de ei.
Având în vedere că iulie a fost declarată luna cu cele mai mari temperaturi din istorie, dezastrele climatice au afectat și taigaua siberiană. Deși anual se produc incendii de vegetație în această zonă, ultimii trei ani au adus o triplare a numărului acestora. Tone de gaz de seră au fost împrăștiate în atmosferă, înrăutățind situația, după cum confirmă experții ruși din zonă.
Aceste incendii, după spusele experților, sunt datorate defrișărilor masive, Rusia exportând o cantitate importantă de lemn. Atât incendiile, cât și defrișările accelerează încălzirea globală. Tot o consecință a schimbărilor climatice sunt și inundațiile care au lovit regiunea rusească Irkutsk. Această regiune nu a mai întâmpinat aceste probleme de ani de zile, dar în acest an, 25 de oameni și-au pierdut viața și peste 30 de mii au fost relocați.
O altă mare problemă în Rusia este reprezentată de un crater format în urma topirii permafrostului, fapt datorat încălzirii globale. Două treimi din Rusia au ca fundație permafrostul, acest lucru fiind îngrijorător pentru locuitorii din zonă, cât și pentru cercetători. Situat la aproximativ o mie de kilometri de Irkutsk, Craterul din Batagai oferă un peisaj apocaliptic și reprezintă un semnal de alarmă pentru autoritățile ruse.
Autoritățile din Rusia au răspuns foarte încet tuturor acestor amenințări. În ceea ce privește incendiile, în primă fază, autoritățile hotărâseră să nu intervină decât dacă acestea se vor extinde. Ulterior, președintele Vladimir Putin a făcut chiar o vizită în zonele afectate pentru a da asigurări că totul este sub control.