Sari direct la conținut

IL GIORNALE: 72% din italieni vor alegeri anticipate

HotNews.ro
Matteo Salvini, Foto: Agerpres/EPA
Matteo Salvini, Foto: Agerpres/EPA

Conform datelor ultimului sondaj realizat de Winpoll pentru cotidianul ‘Il Sole 24 Ore’, 72% din italieni vor alegeri anticipate. O revelaţie care reflectă starea de spirit și orientările politice ale cetățenilor, din ce în ce mai plictisiţi de certurile din cadrul majorității de guvernare, scrie Rador, citând Il Giornale.

Pe scurt, susţinerea pentru alegeri anticipate este în plină expansiune și este reprezentată de mai bine de șapte italieni din zece.

În ceea ce priveşte în schimb bazinele electorale ale partidelor, Liga Nordului ajunge la un procent de 40%, nefiind deloc afectată de Rusiagate și de toate controversele în care este implicat executivul din care face parte.

Pagubele sunt în schimb suportate de Mișcarea 5 Stele, care se pare că ar fi în cădere liberă, ajungând sub 15%.

Partidul Democrat al lui Nicola Zingaretti se confirmă ca fiind a doua forță politică din Italia, cu un procent de 23,3%.

În centru stânga găsim + Europa cu 2,3%, Verzii cu 1,7% și Stânga cu 1,9%.

Revenind în zona centru-dreapta, imediat după Liga lui Matteo Salvini se află Fratelli ‘Italia cu 7,4%.

Se pare că echipa lui Giorgia Meloni a depășit Forza Italia; partidul lui Silvio Berlusconi, aflat totuși într-o fază de reînnoire profundă, este stabil la un procent de 6,7%.

(Articol de Pina Francone; Traducerea: Cătălina Păunel)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro