Sari direct la conținut

Președintele Indoneziei susține că este nevoie de un zid gigantic pentru a împiedica scufundarea Jakartei

HotNews.ro
Jakarta, Foto: Hotnews
Jakarta, Foto: Hotnews

Președintele Indoneziei a declarat într-un interviu că intenționează să ducă la bun sfărșit proiectul de construcție a unui dig în jurul Jakartei, cu scopul de preveni scufundarea capitalei în mare, exprimându-și în mod ferm susținerea față de un mega proiect contestat politic și atrâgând atenția asupra faptului că acesta trebuie finalizat cât mai curând, scrie Associated Press.

Președintele Joko Widodo și guvernul său se confruntă cu presiunea timpului, potrivit previziunilor experților, care susțin că la rata actuală, o treime din Jakarta ar putea să se afle sub apă până în 2050.

Criza existențială cu care se confruntă orașul reprezintă punctul culminant al unor decenii întregi de dezvoltare nerestricționată, planificare urbană aproape inexistentă și guvernarea proastă a politicenilor.

În lipsa unei rețele de canalizare complete, industriile și proprietarii de case au exploatat stratul acvifer, cauzând surpări în nordul Jakartei, o regiune cu milioane de locuitori. În această zonă, pământul se scufundă cu aproximativ 10 cm pe an.

Widodo a declarat pentru Associated Press vineri că este timpul să demareze proiectul privind digul, un proiect pe care guvernul a început să îl ia în considerare acum 10 ani.

„Acest proiect uriaș va trebui finalizat repede pentru a preveni scufundarea Jakartei în mare”, a afirmat acesta în timpul interviului. El susține că este hotărât să introducă reforme, chiar dacă acestea nu vor fi populare, menționând faptul că va fi mai puțin contrâns de politica internă în finalul celui de-al doilea său mandat.

Widodo a repetat că dorește să construiască o nouă capitală, sugerând că aceasta ar trebui să fie localizată în afara insulei principale a Indoneziei, Java, unde 57% din populația de aproape 270 de milioane de oameni locuiește.

„Vrem să separăm capitala, ca centru guvernamental de Jakarta, ca centru economic”, a spus acesta.

Heri Andreas, cercetător în cadrul Bandung Institute of Technology a transmis că în unele părți din nordul Jakartei, solul este deja cu 2-4 metri sub nivelul mării.

Proiectul în valoare de 42 de miliarde de dolari conține trei etape, începând cu întărirea barajului de 30 de km deja existent în zona de coastă și crearea unor insule artificiale. Apoi ar urma construirea unor diguri gigant pe laturile estice și vestice ale golfului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro