Sari direct la conținut

​Cazul Caracal. Decizia premierului de înființare a Comitetului interministerial privind 112, condus de Raed Arafat, în Monitorul Oficial

HotNews.ro
Decizie 112, Foto: Monitorul Oficial
Decizie 112, Foto: Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial de sâmbătă a fost publicată o decizie a premierului Viorica Dăncilă prin care se înființează Comitetul interministerial privind sistemul apelurilor de urgență 112. Acesta va fi condus de Raed Arafat, care va avea funcția de președinte.

Potrivit documentului, Comitetul are ca obiectiv analiza modului de preluare și localizare a apelurilor de urgență 112, precum și identificarea soluțiilor pe termen scurt, mediu și lung în vederea îmbunătățirii preluării apelurilor de urgență 112, a localizării apelantului și a dispecerizării.

Secretariatul Comitetului este asigurat de Ministerul Afacerilor Interne.

Componența:

Raed Arafat – președinte

Daniel Savu, secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor – membru

Dan Iamandi, inspector general al IGSU din cadrul MAI – membru

Marian Murguleț, secretar de stat pentru tehnologia informației în cadrul Secretariatului General al Guvernului – membru

Secretariatul Comitetului:

Locotenent-colonel Cristian Bărbulescu – MAI

Locotenent-colonel Ionuț Laurențiu Amzu – MAI

Invitați permanenți la lucrările Comitetului:

General-locotenent inginer Sorinel Vasilca, directorul STS

Colonel Florin Feticu, director Direcția operare servicii din STS

Eduard Lovin, vicepreședinte ANRE

Premierul a anunțat sâmbătă că a decis înființarea unui grup de lucru interinstituțional condus de Raed Arafat, pentru elaborarea unui plan de măsuri urgente pentru eficientizarea timpului de răspuns în situații critice. Decizia a fost luată în urma unei ședințe, la care au participat, printre alţii, şeful STS, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ministrul Comunicaţiilor.

Citește mai multe aici:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro