Sari direct la conținut

STS dă vina pe CNAS pentru întreruperea funcționării sistemului IT din sănătate

HotNews.ro
Sediul STS, Foto: AGERPRES
Sediul STS, Foto: AGERPRES

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) confirmă, într-un răspuns transmis HotNews.ro, defecțiunea apărută în data de 26 iunie la una dintre sursele neîntreruptibile de energie (UPS) aflate în proprietatea sa, dar susține că asigură alimentarea redundantă cu energie electrică pentru echipamentele CNAS. Cine este vinovat pentru căderea sistemului IT din sănătate? „Întreruperea funcționării echipamentelor CNAS a fost cauzată de lipsa redundanței serverelor CNAS”, transmite STS.

  • „Serviciul de Telecomunicații Speciale a informat personalul responsabil cu suportul tehnic pentru sistemele Casei Naționale de Asigurări de Sanătate imediat ce sistemul automat de monitorizare a semnalat apariția unei defecțiuni, în 26.06.2019.
  • Facem precizarea că, centrul de date al STS asigură alimentarea redundantă cu energie electrică pentru echipamentele CNAS astfel încât, dacă o linie de alimentare se defectează, întreruperea funcționării echipamentelor nu va fi afectată.
  • Întreruperea funcționării echipamentelor CNAS a fost cauzată de lipsa redundanței serverelor CNAS„, au declarat luni pentru HotNews.ro oficialii STS, întrebați când au informat CNAS despre defecțiunea apărută la unul dintre sursele neîntreruptibile de energie (UPS) aflate în proprietatea sa.

HotNews.ro a întrebat STS și dacă este adevărat că dincolo de sistemele IT gestionate de CNAS, mai există și o aplicație STS care gestionează autentificarea digitală în sistem a medicilor. Practic, STS verifică autentificarea digitală a medicilor înainte de a transmite datele către furnizorii de certificate medicale. Potrivit surselor HotNews.ro, și această aplicație a STS este uneori nefuncțională, fapt care produce blocaje.

  • Redăm mai jos integral întrebările HotNews.ro și răspunsurile STS:

1. HotNews.ro: Confirmati existenta acestei aplicatii a STS?

Răspunsul STS: „Confirmăm existența acestei aplicații.”

2. HotNews.ro: Au existat momente in care aceasta aplicatie STS nu a functionat?

Răspunsul STS: „În perioada menționată, aplicația a funcționat continuu și fără probleme.”

3. HotNews.ro: Care este rostul acestei aplicatii STS?

Răspunsul STS: „Aplicația permite verificarea mai facilă a identității digitale a utilizatorilor sistemului CNAS prin interogarea autoritaților de certificare calificate dintr-un singur punct.”

4. HotNews.ro: Sistemele IT ale CNAS nu ar putea sa functioneze in relatia cu furnizorii de certificate digitale si fara aplicatia STS? Motivati raspunsul

Răspunsul STS: „Sistemul aparține CNAS. O astfel de decizie nu intră în competența STS.”

Vezi AICI precizările STS la intrebările HotNews.ro.

  • Cum explică IT-știi din CNAS cea mai mare cădere a sistemului informatic din sănătate: Totul a început în data de 26 iunie

Sistemul informatic din sănătate nu funcționează în mod oficial de 22 de zile, dar un raport intern al Direcției IT din CNAS, consultat de HotNews.ro, arată că cea mai gravă avarie a acestui sistem de la darea sa în folosință a început de fapt în data de 26 iunie. O defecțiune apărută la una dintre sursele neîntreruptibile de energie (UPS) ale Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) a defectat mai multe echipamente hardware și a generat blocaje în cascadă. CNAS a anunțat problema abia în 10 iulie.

Direcția Generală de Tehnologia Informației (DGTI) din cadrul CNAS a transmis vineri 19 iulie către Răzvan Vulcănescu, președintele CNAS, și Liliana Mihai, directorul general din CNAS, un raport cu toată situația sistemului IT din sănătate, inclusiv cronologia problemelor care au dus la cea mai mare cădere a acestui sistem de la darea sa în folosință.

Raportul, semnat de directorul general adjunct al DGTI din CNAS, Liviu Ionuț Popescu, consultat de HotNews.ro, arată cum totul a început în seara zilei de miercuri, 26 iunie 2019.

  • Redăm integral situația prezentată în acest raport:

În locația STS în data de 26.06.2019, ora 18.32 datorită unei defecțiuni a UPS-ului 2 (proprietatea STS), a fost sistată necontrolat alimentarea cu energie electrică a PDU-urilor nr.2 din toate rack-urile CNAS pentru aproximativ 15 min. În urma intervenției on-site a personalului STS s-a reușit alimentarea PDU-urilor nr. 2 prin trecerea UPS-ului 2 în modul de funcționare de avarie.

Această situație, dincolo de defectarea propriu zisă a mai multor echipamente parte a infrastructurii hardware, a impus o serie de acţiuni necesare restabilirii situaţiei iniţiale. (Situaţia a fost prezentată în Nota de Informare nr.). În principal a fost constatată nefuncţionarea clusterului ORACLE nod 3, iar motivat de interoperabilitatea arhitecturii sistemului, aceasta a generat în cascada și alte blocaje.

Fiind o problemă specifică Bazelor de date și raportat la limitarea domeniului de expertiză în ceea ce priveşte DBA, această etapă a necesitat o perioadă de documentare, analiză și remediere. S-a intervenit în data de 17.07.2019 prin personalul propriu.

Menționăm faptul că în intervalul 01.07 – 18.07 platforma nu a fost blocată complet, ci au existat intervale de întrerupere nejustificată care au condus la imposibilitatea derulării în bune condiții a activităţii furnizorilor de servicii medicale, astfel cum o arată graficele ataşate.

D. În acest interval activitatea DGTl a fost concentrată și la acţiunea de control a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte derularea procedurilor care au avut ca obiect Sistemele Informatice SIPE, CEAS si DES. Totodată în intervalul 09-11.07.2019 s-a derulat acţiunea de control MCSI cu privire la implementarea și sustenabilitatea proiectului DES.

IV. Prin adresa Serviciului de Telecomunicaţii Speciale înregistrată la CNAS cu nr. RV 5530/05.07.2019 suntem informaţi cu privire la faptul ca „în perioada imediat următoare STS va interveni pentru remedierea unor defecţiuni la nivelul unui UPS și vor fi întreruperi de alimentare cu energie electrică la nivelul uneia din cele doua legături de alimentare”. Prin urmare echipamentele CNAS deservite de legătura pe care se va lucra îşi vor întrerupe funcţionarea pe perioada intervenţiei, data exactă urmând a fi comunicată ulterior.

Ca urmare a acestei informări CNAS este atenţionată cu privire la o nouă întrerupere a disponibilităţii platformei informatice, respectiv consecinţele opririi repornirii sistemelor informatice în ansamblu (hardware, baze de date, aplicații).

Foarte important este recomandarea STS cu privire la echipamentele proprii CNAS care să beneficieze de suport tehnic din partea producătorului acestora pentru a avea acces în termenii proiectați. De asemenea se recomandă o atenție sporită echipamentelor care ajung să fie declarate End of Support de către producător.

Prin adresa Serviciului de Telecomunicaţii Speciale cu nr. 94055/12.07.2019 suntem informaţi că în perioada de 17.07 – 18.07.2019 în intervalul 18.00-06.00 se va realiza mentenanţa corectivă la UPS -urlle din Data Center STS, echipament care alimentează Rack-urile CNAS.

În data de 17.07 ora 19, conform informării electronice atașată, STS suspenda acţiunea, datorită unor piese suplimentare defecte identificate de producătorul echipamentului în timpul operaţiunilor de reparație, lucrarea de mentenanţă corectivă din data de 17-18.07.2019, a fost întreruptă. Finalizarea operaţiunilor în funcţie de livrarea pieselor necesare şi va fi anunțată, în timp util, prin email, data şi ora în care se va realiza mentenanţa corectivă.

DGTI a convocat pentru acţiunile ulterioare intervenţiei în STS, reprezentanţii SIVECO, TeamNET cât și membrii CTP/CNAS.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro