Sari direct la conținut

Finalizarea Variantei Ocolitoare Târgu Mureș, scoasă la licitație de CNAIR la peste un an și jumătate după rezilierea contractului cu spaniolii de la Copisa

HotNews.ro
Finalizarea Variantei Ocolitoare Târgu Mureș, scoasă la licitație de CNAIR la peste un an și jumătate după rezilierea contractului cu spaniolii de la Copisa

Anunțul pentru procedura de atribuire licitație deschisă pentru finalizarea Variantei de Ocolire Târgu Mureș a fost postat în sistemul electronic de achiziții publice, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

În decembrie 2017, contractul pentru execuția variantei de ocolire Târgu Mureș a fost terminat prin acordul părților. După trei ani de lucrări spaniolii de la Copisa realizaseră doar 35% din lucrare.

Valoarea estimată a contractului scos acum la licitație este de aproximativ 47.000.000 euro fără T.V.A, iar data limită pentru depunerea ofertelor este septembrie 2019, potrivit comunicatului CNAIR.

Pe Varianta de ocolire Târgu-Mureș, în lungime de 11,643 km, vor fi realizate 8 poduri/ pasaje/ viaducte și 2 intersecții giratorii. Această Variantă Ocolitoare va asigura legătura Sighișoara – Târgu Mureș – Reghin, pentru a reduce volumul traficului ce traversează municipiul Târgu-Mureș în direcţia sud – nord.

După finalizarea lucrărilor, accesul pe această variantă se va face din DN13 pe relația Brașov – Sighișoara – Targu Mures, km 155 și din DN15 pe relația Reghin – Târgu Mureș – Turda, km 84.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro