Organizația One Milion Moms protestează împotriva unei „periculoase” scene lesbi din filmul „Toy Story 4”
Grupul cultural conservator One Million Moms (OMM) îndeamnă la un boicot al filmului ”Toy Story 4” din pricina a ceea ce consideră a fi o „subtilă” încurajare a comunității LGBTQ. Într-o scenă, două femei lasă la grădiniță o fetiță și ulterior o iau și-i dau o îmbrățișare. Nu se dau indicii despre relația celor două femei. „Scena este subtilă cu scopul … de a desensibiliza copiii. Este evident că fetița are două mame care o cresc împreună”, declară One Million Moms pe website-ul propriu.
Grupul apreciază scena ca fiind „periculoasă” și avertizează că părinții pot fi „orbiți” de „promovarea subtilă, dar evidentă, a stilului de viață LGBTQ. Nu s-a menționat mult în media, ceea ce poate părea o acceptare, dar în realitate s-a întâmplat prea repede. Dar scena a fost inclusă fără avertizări prealabile la lansarea filmului, cu speranța că va trece sub tăcere și va prezentată cât mai multor copii posibil”, se adaugă în petiție.
OMM spune că scenele au fost incluse „strict pentru a promova o agendă”: „Toy Story 4 este ultimul loc unde părinții se pot aștepta la o confruntare a copiilor cu conținut legat de orientarea sexuală. Aspecte de această natură sunt introduse prea devreme și prea curând. Este extrem de obișnuit, dar nenecesar”.
Organizația – care a protestat și împotriva altor producții care afișează sprijin pentru comunitatea LGBTQ – o atacă pe Disney pentru insinuarea corectitudinii politice în „divertismentul destinat familiilor”: „Disney ar trebui să se rezume la divertisment în loc să promoveze o agendă și să expună copii unor aspecte controversate”.
Disney, „The House of Mouse”, a strecurat aluzii similare și în alte mari succese, chiar dacă scenele respective au fost la fel de vagi. În „Frozen”, o scenă de o clipită prezintă familia hangiului Oaken, care include un alt bărbat și mai mulți copii. În filmul „The Beauty and the Beast”, LeFou, factotumul lui Gaston, este văzut dansând cu un alt bărbat într-o scenă pe care regizorul Bill Condon a descris-o drept „un moment exclusiv gay”.
Jack Whitehall va juca primul personaj fățiș gay al lui Disney în viitorul film „Jungle Cruise”. Personajul McGregor Houghton este descris ca un tânăr „amuzant, efeminat” pe care „nu-l interesează femeile”. (Newsweek)