Sari direct la conținut

De la morărit, furajare și politică la energie: Controversele numirii lui Marian Neacșu de la Pro România în funcția de vicepreședinte al ANRE

HotNews.ro
Marian Neacsu, Foto: AGERPRES
Marian Neacsu, Foto: AGERPRES

Un aranjament între PSD și Pro România îi va aduce politicianului Marian Neacșu un mare beneficiu: numirea în funcția de vicepreședinte, acum vacantă, al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. Teoretic, conform legii, pentru acest post ar fi trebuit să îndeplinească mai multe condiții, printre care și cea de a avea experiență în funcții de conducere de cel puțin 5 ani în domeniul energetic. În schimb, Neacșu are ceva experiență în morărit și panificație. Neacșu este specializat și în tehnici superioare de nutriţie a animalelor. În rest, multă politică.

Tot legea mai arată că pentru o astfel de numire este necesară o procedură de selecție, însă Parlamentul preferă să treacă cu vederea astfel de detalii legislative.

În cazul de față este vorba de un post rămas vacant după demisia lui Henorel Soreață, în luna martie, din funcția de vicepreședinte. Nu a fost respectat termenul de 30 pentru numirea unei alte persoane, dar nici procedura, în urma căreia mai multe persoane să-și poată depune candidatura și să fie făcută o selecție în baza CV-urilor, urmată de audieri în Comisii. Marian Neacșu a fost propus luni, pe neașteptate, de către PSD, marți ar fi trebuit să aibă loc înscrierile, dar fără să existe un anunț în acest sens, iar miercuri votul în plenul Parlamentului. Practic, întreaga numire are loc pe repede înainte, fără transparență.

Nu sunt îndeplinite nici criteriile profesionale. Marian Neacșu a fost secretar general al PSD, apoi s-a înscris în Pro România și a coordonat campania pentru alegerile europarlamentare. În afară de politică, experiența sa este legată de domeniul agriculturii, ca asociat la Estrella Imex SRL, care se ocupă de cultivarea cerealelor și acționar la SC Pui de Carne Slobozia. De altfel, cariera și-a început-o ca șef la IAS Slobozia. Apoi a fost director la SC Morăritul SA.

În ceea ce privește studiile, Neacșu a terminat Facultatea de Studii Economice de la Craiova și are un master în domenul „Studii de Securitate și Apărare”, la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir. A mai făcut și cursurile “Tehnici superioare de nutriţie a animalelor” „Formularea reţetelor de furajare asistată de calculator”.

În perioada 2008-2016 a fost deputat PSD de Ialomița. Apoi au intervenit niște probleme penale, care l-au împiedicat să mai candideze pentru un mandat de deputat. În februarie 2016, Neacșu a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, pe motiv că și-a angajat fiica la biroul parlamentar.

Singura tangență cu domeniul energetic a fost un job part-time de consilier în cadrul Cabinetului preşedintelui ANRE, Dumitru Chiriță, în 2017. Atunci, întrebați de HotNews.ro care sunt atribuțiile lui Marian Neacșu, reprezentanții ANRE au răspuns că „asigură asistenţă în activitatea Preşedintelui ANRE în relaţia cu Parlamentul României, Guvern şi alte autorităţi publice centrale şi locale”. Neacșu a fost angajat cu un nr. de 4 ore/zi, pe o perioadă determinată, potrivit ANRE.

Numirea de acum la ANRE este pur politică, în ciuda cerințelor UE potrivit cărora reglementatorii trebuie să fie instituții independente. De altfel, potrivit surselor HotNews.ro, la nivelul Comisiei Europene s-ar ridica problema demarării unei proceduri de infringement tocmai din cauza faptului că ANRE nu este independentă, fiind controlată politic.

Mai exact, ce prevede Legea 160/2012 în privința numirilor la ANRE

  • Președintele și cei 2 vicepreședinți trebuie să fi absolvit studii superioare în domeniile tehnic, economic sau juridic, cu luarea în considerare la desemnare a titlurilor științifice, să aibă o vechime în muncă de minimum 10 ani, precum și o experiență în funcții de conducere de cel puțin 5 ani în domeniul energiei electrice, termice, al gazelor naturale sau în domenii conexe.
  • Art. 4, alin2. Numirea membrilor Comitetului de reglementare al ANRE, cu nominalizarea funcțiilor, se face la propunerea comună a Comisiei pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților și a Comisiei economice, industrii și servicii a Senatului.
  • Comisiile reunite prevăzute la alin. (2) vor efectua selecția propunerilor dintr-o listă care conține un număr mai mare de candidați decât numărul membrilor ce urmează a fi numiți exclusiv pe baza criteriilor (…)
  • Persoanele care îndeplinesc criteriile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte și/sau membru al Comitetului de reglementare își pot depune candidaturile la unul dintre secretariatele comisiilor prevăzute la alin.
  • În cazul imposibilității definitive de exercitare a mandatului de către unul dintre membri, comisiile parlamentare menționate la alin. (2) propun Parlamentului, în termen de 30 de zile, persoana care va fi numită pentru durata restantă a mandatului.

De ce este importantă o funcție de conducere la ANRE? În primul rând pentru influența pe care o poate căpăta o persoană politică în energie, un sector de multe miliarde de euro. Neacșu ar urma să se ocupe de domeniul gazelor. Apoi, ar mai fi și partea financiară, un vicepreședinte putând câștiga peste 8.000 euro lunar.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro